ADVERTORIAL. La început de primăvară, când totul în jur renaște, Societatea Confortul vine cu o propunere generoasă adresată în mod special persoanelor cu posibilități materiale mai reduse, dar care își doresc să se califice într-o meserie ofertantă și căutată pe piața muncii. Propunerea este de participare la un curs gratuit de formare în meseria de stivuitorist, la absolvirea căruia participanții își pot găsi un loc de muncă avantajos din punct de vedere material.
Un curs universitar special dedicat Revoluției de la Timișoara va fi oferit studenților, dar și altor persoane interesate, în anul în care se celebrează 30 de ani de la evenimentele care au adus schimbările politice din România. Cursul „Revoluția de la Timișoara din 1989” va debuta în acest semestru și va avea două ore săptămânal.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 28 decembrie, puteți vizita târgul de Crăciun din centru sau să mergeți la expoziții.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Nosferatu”, un remake al filmului mut din 1922 cu același nume, care a fost o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” scris de Bram Stoker în 1897. Stoker l-a folosit pe Vlad Țepeș ca sursă de inspirație pentru personajul Contele Dracula.
Ştiri din Timiș
Un proiect în valoare de 60 de milioane de lei, adică 12 milioane de euro, va fi derulat în Timiș pentru extinderea rețelei de gaz în localități din estul județului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT realizează în această perioadă recensământul patrupezilor cu stăpân din oraș. În aproximativ trei luni de activitate, voluntarii au adunat informații din 2.476 de gospodării, situate pe 68 de străzi din Timișoara.
1
Sănătate
La Spitalul Victor Babeș din Timișoara a avut loc o operație de timectomie pentru o pacientă care suferea de o boală cronică rară.
Eveniment
Tragedie în cea de-a treia zi de Crăciun pe un drum național din Timiș. Un bărbat care se deplasa cu bicicleta a murit într-un accident rutier.
4
România
Astăzi, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români își celebrează onomastica.