În Timiş, un număr de 12 operatori se ocupă în prezent ca populaţia judeţului să se poată deplasa acolo unde are nevoie. Dincolo de faptul că unii dintre aceştia au dorit să renunţe la câteva curse, iar alţii au cerut suplimentarea zilelor de circulaţie, toţi au în continuare aceeaşi problemă: concurenţa neloială făcută de persoanele private care transportă persoane.
Activitatea aeriană pe Aeroportul Timişoara a fost dată peste cap, joi, din cauza ceţii, iar efectele se văd şi vineri dimineaţa. Deşi ceaţa nu mai e o problemă, un număr de 18 curse aeriene care trebuiau să decoleze sau să aterizeze la Timişoara înregistrează întârzieri de o oră şi jumătate din cauza faptului că piloţii care au lucrat ieri peste program trebuie să respecte un orar strict de odihnă.