Un bărbat de 54 de ani a murit, luni dimineaţa, în urma unui accident rutier. În timp ce se deplasa cu autoturismul, la intrarea în localitatea Săcălaz dinspre Beregsăul Mare, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ. Poliţiştii au deschis o anchetă, iar în urma raportului medico - legal se va stabili dacă bărbatul a murit în urma accidentului sau a făcut infarct.
Americanii au numit un nou director la compania din Calea
Buziaşului. Ford Motor Company, companie devenită
proprietară a societăţii timişorene pe
care a preluat-o la pachet cu Daewoo România, l-a
numit pe Kenneth Macfarlane şi în conducerea
Mecatim Timişoara (MCTT), după ce
săptămâna trecută l-au ales în
consiliul de administraţie al Automobile Craiova.
Vineri 13 pentru patru tineri din Timiş. Trei dintre
ei au ajuns la spital după ce şoferul Daciei
în care se aflau a pierdut controlul volanului
şi a intrat pe contra-sens într-un alt
autovehicul Daewoo. Unul dintre şoferi susţine
însă că accidentul ar fi putut evitat
dacă drumul ar fi fost curăţat de
zăpadă.Calea Sagului
| Video
| Calea Torontalului
| Video 




România
Partidul condus de George Simion a anunțat sâmbătă după-amiază că Biroul Electoral Central a admis o sesizare a formațiunii politice referitoare la campania electorală desfășurată de USR în favoarea candidatului independent Nicușor Dan. Până la această oră, BEC nu a transmis o informare oficială, potrivit Hotnews.ro.
Eveniment
Sâmbătă, la orele prânzului, în urma unui accident petrecut la intersecția Căii Circumvalațiunii cu Aleea Ion Perlea, o femeie de 83 de ani a ajuns la spital. Era la volanul uneia dintre cele două mașini implicate.
3
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Town, toți membrii familiei vor avea parte de cel puțin o surpriză pe placul lor. Iepurașul de Paște va fi prezent în următoarea perioadă în Atrium, unde va face poze cu cei mici și îi va încuraja pe cei mai curajoși să descâlcească Labirintul cu daruri dulci. Iar până pe 18 aprilie 2025, clienții sunt premiaţi la shopping.
Eveniment
Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de vineri, în zona străzii Cocorilor din Arad. Făptașul, un bărbat de 54 de ani, a fost prins de polițiști la Timișoara, potrivit Aradon.ro.
6
Eveniment
Sâmbătă dimineață, un tramvai de pe linia 7 a întâmpinat dificultăți tehnice, fiind și o degajare de fum. Circulația pe această linie a fost întreruptă timp de aproximativ o oră.
2
Mapamond
Ucraina post-conflict: ar putea să fie împărțită după modelul Berlinului în al Doilea Război Mondial
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu Berlinul după al Doilea Război Mondial, cu o prezență de forțe europene și ruse separate de fluviul Nipru, a apreciat sâmbătă emisarul SUA Keith Kellogg pentru cotidianul britanic The Times, scrie Agerpres.
1
România
O delegație a Congresului SUA vine în România. Discuții deschise inclusiv pentru anularea alegerilor
Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat că la începutul săptămânii viitoare o delegație semnificativă a Congresului american ar urma să vină în țara noastră și că vor avea loc „contacte la toate nivelele semnificative decizionale din România”, scrie Hotnews.ro.
8