Şantierul din zona centrală a Timişoarei va continua, chiar şi după ce va fi finalizată reamenajarea străzilor cuprinse în actualul proiect. Municipalitatea intenţionează să reabiliteze alte 20 de străzi din zonă, cele care nu au fost incluse în proiectul iniţial, multe dintre ele urmând să fie transformate în străzi pietonale. Despre proiectul Cetate II, dar şi despre ce se va întâmpla dacă actualul proiect nu va fi finalizat la timp, cât şi despre parcările subterane şi supraterane promise de Primăria Timişoara în zona centrală, aflaţi în partea a doua a interviului pe care www.tion.ro l-a luat viceprimarului Dan Diaconu.
Blocuri comuniste cu un consum energetic aproape zero, vehicule electrice, staţii de încărcare şi senzori în fiecare stâlp. De asta ar putea beneficia locuitorii unui district din Timişoara, după ce municipalitatea a intrat într-un consorţiu împreună cu oraşele Karlsruhe şi Miskolc şi încearcă să acceseze fonduri europene în valoare totală de 25 de milioane de euro.
Viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu este considerat mâna dreaptă a lui Nicolae Robu, omul care a preferat să stea în umbra spectaculosului, uneori, primar al Timişoarei. Am vorbit cu el atât despre nevoile municipiului şi ignorarea acestora de către guvernanţi, cât şi despre problemele cele mai acute ale oraşului de pe Bega. Una dintre acestea este legată de cele peste 14.000 de clădiri istorice din Timişoara, multe dintre ele aflate în stare avansată de degradare, în timp ce programele iniţiate de municipalitate par să bată pasul pe loc. Vedeţi în continuare ce soluţii are conducerea Primăriei Timişoara pentru a debloca aceste programe, câte clădiri ar putea fi reabilitate, dar şi ce măsură se gândeşte să ia pentru a determina proprietarii să le renoveze.
Din vara acestui an, Timișoara va avea un festival de proporții. Este vorba despre evenimentul în care s-au implicat organizatorii celebrului Festival EXIT de la Novi Sad. Sârbii au dat publicului cel mai bun festival european în 2013, iar acum lucrează pentru a anima orașul de pe Bega cu un eveniment de anvergură. În momentul de față cea mai arzătoare problemă este găsirea unei locații potrivite – o variantă este poligonul de la Pădurea Verde, dar și alegerea numelui perfect pentru mult-așteptatul festival timișorean.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au făcut public proiectul de buget al municipiului pe anul 2015. Timişoara mizează anul acesta pe un buget mai mic decât în 2014, dar tot de peste 1 miliard de lei, aproximativ 235 de milioane de euro. Vedeţi în continuare cum se împart banii şi ce lucrări vor fi finanţate anul acesta.
Eveniment
Vineri dimineață, în jurul orei 08:30, pompierii de la ISU Timiș au fost anunțați că sunt degajări de fum pe casa scării unui bloc din centrul Timișoarei, situat pe strada Piatra Craiului.
Ştiri din Timiș
Un concert intitulat „Armoniile Tihnei”, susținut de pianistul argentinian Mariano Castro, va avea loc la Casa de Cultură din Jimbolia.
Ştiri din Timiș
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a alocat, pentru apelul de proiecte „Patrimoniu cultural”, peste 20 de milioane de euro. În Timiș, Lista Monumentelor Istorice include 340 de obiective, în Caraș-Severin - 832, în Arad - 417, iar în Hunedoara - 518.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. După succesul investițiilor similare în București, Sibiu, Cluj și Brașov, MedLife aduce acum tehnologia robotică de vârf mai aproape de pacienții din vestul țării, prin instalarea celui de-al șaselea robot Da Vinci din rețeaua sa.
Azi în Timișoara
Vineri, 27 decembrie, puteți merge la concerte, petreceri în oraș sau la patinoar. Este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
România
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați atrage atenția că chiar dacă Crăciunul reprezintă un moment de liniște, armonie și fericire alături de cei dragi, pentru multe femei această perioadă adâncește teama și neliniștea pe o resimt.
Ştiri din Timiș
Ziua de Crăciun a adus o bucurie pentru trei familii din Timișoara. Au venit pe lume trei bebeluși la Maternitatea Bega.