Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă oficial că nu există finanţare pentru construcţia centurii de ocolire Timişoara-Sud, atât de necesară pentru scoaterea unei mari porţiuni din traficul greu ce traversează acum municipiul de pe Bega. Aceeaşi companie susţine însă că s-au găsit fonduri şi vor demara proiectele de construcţie de centuri la Caracal, Ştei, Bacău sau Mihăileşti.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a fost implicat miercuri într-un accident rutier. Maşina în care se afla edilul-şef, un Volkswagen Passat, a intrat în coliziune cu un autoturism de teren într-o intersecţie din zona Tipografilor.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara intenţionează să dea în judecată Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm (RADEF). Deşi administraţia locală este îndreptăţită, prin lege, să preia cinematografele sau fostele cinematografe din oraş, predarea nu se poate face. Oficialii municipalităţii spun că nu au cu cine să discute la RADEF, pentru că instituţia nu are un consiliu de administraţie valid.
Autorităţile locale n-au numărat prea multe gropi apărute în carosabil după această iarnă pe străzile Timişoarei. Spun că ar fi doar câteva zeci şi că oricum au intrat deja în reparaţii. În primăvara anului trecut, reprezentanţii primăriei constatau că străzile urbei sunt distruse. În 2013 contabilizaseră nu mai puţin de 500 de gropi.
Cel mai mare festival internațional catalan se va organiza la Timișoara în această vară. Sunt așteptați peste 500 de artiști ce vor aduce spiritul și cultura catalană pe străzile orașului de pe Bega.
Azi în Timișoara
Astăzi puteți merge la un concert la Târgul de Crăciun.
Ştiri din Timiș
În 2024, cantitatea de deșeuri abandonate pe străzile Timișoarei a crescut semnificativ. Numai în primele 11 luni ale anului, primăria a plătit pentru 14 milioane de lei pentru ridicarea celor abandonate și gestionarea celor colectate voluntar. În aceste condiții, instituția lansează un apel la responsabilitate.
7
Ştiri din Timiș
Parcarea multinivel de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” are studiu de fezabilitate încă din 2022, iar licitația pentru execuție este anticipată încă din prima parte a anului 2023. Aceasta a fost lansată, până la urmă, pe finalul anului 2024. Primăria pune la bătaie puțin peste 8 milioane de euro, TVA inclus.
Ştiri din Timiș
Portalul Libertății a stat timp de puțin peste două săptămâni pe malul Begăi pentru a marca 35 de ani de la Revoluția din 1989. Începând de vineri, 3 ianuarie, începe demontarea instalației care va fi ajunge ulterior la Londra, unde va servi alt scop.
4
România
Examenul de licență și lucrarea de licență, precum și alte examene și lucrări de final de studii universitare vor fi susținute obligatoriu „în pereche”, din anul universitar 2025-2026, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, scrie edupedu.ro.
Azi în Timișoara
Astăzi puteți face o plimbare prin centrul Timișoarei, să mergeți la petreceri sau la un tur ghidat.