S-a încheiat aşteptarea pentru iubitorii sporturilor cu motor din vestul ţării. Sâmbătă, Raliul Mărţişorului a inaugurat sezonul automobilistic cu prima rundă din ediţia cu numărul XII a Campionatului de Automobilism Timiş.
Veselie mare pe stadionul „Dan Păltinişanu”, miercuri, la orele prânzului. Fotbaliştii şi staff-ul tehnic al clubului Poltehnica Timişoara au fost convocaţi nu la antrenament, ci la o şedinţă foto.
Poli Timişoara a surclasat-o pe Universitatea Craiova în etapa a 21-a a Ligii I de fotbal. Alb-violeţii s-au impus cu 4-0 duminică seara şi, profitând de pasul greşit al Oţelului, s-au apropiat la două puncte de lider.
Înaintea primul meci cu grad ridicat de risc din acest an, cel dintre Poli Timişoara şi Universitatea Craiova, jandarmii de la Gruparea Mobilă au făcut vineri, pe stadionul Dan Păltinişanu, un exerciţiu de evacuare şi izolare a grupurilor de suporteri violenţi.
S-a ridicat cortina şi în Liga a III-a de fotbal! La o săptămână distanţă de eşalonul de elită s-au desfăşurat şi primele meciuri oficiale din Liga a III-a. Runda cu numărul 16 din seria a V-a a adus două victorii şi o înfrângere pentru echipele din Timiş.