Primarul Nicolae Robu cere, din nou, ca reprezentanții județului să transfere Stadionul „Dan Păltinișanu” Primăriei Timișoara, care ar putea investi în el. Anunțul lui Robu vine la câteva zile după ce șeful CJT a anunțat că arena ar putea fi închisă din vară, pentru că se degradează pe zi ce trece și nu mai prezintă siguranță. Echipa de suflet a primarului Robu ar putea ajunge să joace tocmai la Târgu Jiu.
Bănățenii nu vor avea parte de un retur de calitate al celor de la Timișoara Saracens în drumul spre Challenge Cup. Pentru a evita ruşinea de anul trecut, când echipa a pierdut la masa verde partida cu Stade Francais, din cauza terenului îngheţat de pe „Dan Păltinişanu”, echipa a ales să susţină partida retur cu Batumi la Cluj.
Reunirea lotului celor de la ACS Poli Timişoara la stadionul „Dan Păltinişanu” nu a adus absolut nimic spectaculos sau neaşteptat pentru fanii dornici de mai bine. Singura prezenţă inedită a fost cea a lui Alex Popovici, timişoreanul care şi-a terminat contractul din Azerbaidjan şi care „probabil” va semna din nou cu fosta sa echipă, după cum spune antrenorul Ionuţ Popa.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
14
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.