Fanii dansului irlandez şi ai fenomenului Michael Flatley au motive să exulte! Compania Naţională de Dansuri a Irlandei va susţine la Timişoara spectacolul „Rhythm of the Dance”. Ca să-i admire pe iscusiţii dansatori irlandezi, timişorenii vor scoate din buzunare între 100 şi 200 de lei pentru un loc în Sala Capitol.
Din 10 nominalizări, Beyonce a câştigat şase trofee, la cea de-a 52-a ediţie a Galei Decernării Premiilor Grammy. Surpriza a constituit-o, însă, Taylor Swift, tânăra cântăreaţă de country, care, la 20 de ani, a obţinut primele 4 statuete din carieră, printre care şi cea mai râvnită dintre toate, Albumul Anului.
Primăria Timișoara a anunțat, luni, că Direcția de Evidență a Persoanelor va avea program special pentru alegerile prezidențiale.
CFR Călători sărbătorește Ziua Națională prin introducerea unor trenuri numite „Trenurile Unirii”, care vor transporta românii către Alba Iulia, orașul simbol al Marii Uniri de la 1918. Din Timișoara, două curse vor facilita accesul la evenimentele dedicate sărbătoririi celor 106 ani de la Unirea Transilvaniei cu România.
1
Luni, 18 noiembrie, este Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice. Medicii din Timișoara atrag atenția asupra pericolului creșterii rezistenței la antibiotice.
La Timișoara, a fost inaugurat vineri, 15 noiembrie, unicul consulat onorific al Columbiei din România, marcând un pas important în consolidarea relațiilor diplomatice și economice dintre cele două țări. În acest moment, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între cele două țări.
Universitatea Politehnica Timișoara readuce timișorenilor oportunitatea de a descoperi cultura japoneză. Timp de o săptămână vor avea loc diverse activități artistice, educaționale, dar și dialoguri cu două personalități din Japonia.
Mai bine de 250 de persoane și peste 150 de utilaje sunt angrenate pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 și autostrada A1. Șantierul se poate observa de la înălțime într-un video trimis de un cititor Tion.
Dezvoltatorul Wallberg a obținut autorizația de construcție și finanțarea pentru a patra clădire rezidențială din ansamblul XCity Towers, primul cartier de turnuri rezidențiale dezvoltat în zona de nord a Timișoarei, care va totaliza peste 1.000 de apartamente. Dezvoltatorul a pregătit, de asemenea, organizarea șantierului și a demarat lucrările de construcție. În paralel, se finalizează construcția celui de-al treilea turn din XCity Towers, care va fi livrat anul acesta.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pun în executare, luni dimineață, zece mandate de percheziție domiciliară. UPDATE. Autoritățile au ridicat mai multe probe
5