Veste foarte tristă pentru timișoreni. A murit scriitorul şi profesorul universitar Daniel Vighi, fondator al Societăţii Timişoara şi al Alianţei Civice, sâmbătă dimineața, la Spitalul Județean din Timișoara. Joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara, însă de la care a lipsit, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei.
Universitatea de Vest din Timișoara și primarul Dominic Fritz îl propun pe scriitorul Daniel Vighi - membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și al Asociației Culturale Ariergarda - să primească distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara. Consilierii locali își vor da marți votul de aprobare.
Un nou partid a apărut pe scena politică, în luna august. Este vorba de M10, formaţiune ce a susţinut-o pe Monica Macovei în candidatura la Preşedinţia României. În Timiş, filiala a adunat mai mulţi profesori şi oameni de cultură.
Asociația Culturală Ariergarda a pus la cale lansarea mai multor volume despre istoria orașului de pe Bega, toate aducând contribuții semnificative la patrimoniul Timișoarei. Cu toate acestea, Primăria Timișoara a ales să nu se implice în acest proiect, iar, când s-au cerut bani pentru finanțare, Comisia de Cultură a respins solicitarea. Mai mult, asociația a depus o contestație împotriva acestei decizii în luna mai, dar nu a primit nici până acum vreun răspuns.
Ştiri din Timiș
Cu bani europeni obținuți prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), CFR Infrastructură modernizează tronsonul de cale ferată Lugoj - Timișoara Est. De la 54,13 km linie CF simplă se va ajunge la 108 km linie CF simplă desfășurată în 2026.
Ştiri din Timiș
Un bărbat s-a gândit să se debaraseze de deșeuri, aruncându-le ilegal dintr-un camion pe un teren de la ieșire din Timișoara. Cum camionul s-a blocat când descărca gunoiul, proprietarul l-a abandonat într-o groapă. Acesta a fost identificat de polițiștii locali și amendat cu 45.000 de lei.
Eveniment
Un accident spectaculos a avut loc, joi dimineață, pe o stradă din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Localul din Piața 700 s-ar putea închide, până la 30 de zile, întrucât anul acesta a fost sancționat de mai multe ori de Poliția Locală Timișoara pentru muzica dată prea tare după ora 22.
Ştiri din Timiș
În perioada 13 – 23 octombrie 2024, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel mai mare număr de cumpărători și cea mai largă distribuție de țări.
Ştiri din Timiș
Echipele firmelor care se ocupă cu deszăpezirea au acționat cu 100 de utilaje și au răspândit 690 de tone de material antiderapant. Drumarii au acționat pe toate drumurile din zona de vest pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil sau pentru prevenirea şi combaterea poleiului.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a lansat campania de informare „Viitorul sunt ei”, care va începe din decembrie și se va desfășura până la finalul anului școlar în unitățile de învățământ din Timiș.