Consilierii locali din Timişoara vor avea pe ordinea de zi a şedinţei de săptămâna viitoare un proiect de hotărâre privind conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.
ARAD - Sâmbătă, în prezenţa unei
numeroase asistenţe, formată din
autorităţi locale, lideri, aleşi locali
şi parlamentari ai PD-L Arad, europarlamentarul Iosif
Matula, secondat de către celălalt eurodeputat
arădean, Daniel Funeriu, şi-a inaugurat biroul
europarlamentar de pe Str. Horia Nr. 2. Părintele
Ciurlea, vechi militant al partidului, a sfinţit
spaţiul şi a dat dezlegare la discursuri,
mâncăruri şi băuturi mai mult sau mai
puţin de post.
Mapamond
Albania interzice TikTok pentru un an, invocând preocupări legate de alimentarea violenței în rândul tinerilor. Măsura vine în contextul unui incident tragic de luna trecută, când un adolescent a fost ucis după o dispută pe rețelele sociale, iar autoritățile consideră că platforma contribuie la escaladarea conflictelor online, având un impact negativ asupra comportamentului tinerelor generații.
1
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis anunță că, în urma unei discuții cu Dominic Fritz, s-ar fi găsit un compromis care să ducă la aprobarea taxelor și impozitelor locale din Timișoara pe anul 2025. Astfel, s-ar evita cotele standard care ar însemna impozite dublate pentru clădirile rezidențiale, dar s-ar găsi și soluția reducerii progresive a celor pentru clădiri nerezidențiale.
4
Ştiri din Timiș
Cu puțin timp înainte de Crăciun, agenții din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și ai secțiilor rurale arondate au dat încă o dată dovadă de empatie pentru semenii lor.
1
Ştiri din Timiș
Etapa a treia de modernizare a rețelei de termoficare din Timișoara are, oficial, fonduri europene de 50 de milioane de euro, după ce Primăria și Ministerul Energiei au semnat contractul de finanțare pentru primul lot al acesteia.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe un drum din județul Timiș. Au fost implicate un autoturism și un tractor. Din fericire, nu au fost răniți.
Mapamond
Statele Unite au anunțat că l-au eliminat pe liderul grupării teroriste ISIS, Abu Yusif, într-un atac aerian desfășurat ieri în Siria, într-o zonă care fusese anterior controlată de regimul lui Bashar al-Assad și de forțele ruse.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
2
Ştiri din Timiș
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.