Palatul Copiilor din Timişoara nu îşi respectă renumele. Aproape 5.500 de elevi din Timişoara, dar şi din localităţile limitrofe, se înghesuie în câteva săli de clasă aflate într-unul din fostele cămine ale Liceului de Chimie Azur. Soluţii există, depinde doar de voinţă.
La finalul săptămânii viitoare, la Timişoara vor concura un număr de peste 400 de perechi de pe vechiul continent, aici urmând să aibă loc Cupa Uniunii Europene de 10 dansuri și Concursul Internațional Timișoara Open Championship. Evenimentul va avea loc la „Sala Constantin Jude”.
Timişoara a a fost reprezentată excelent la unul dintre cele mai importante turnee de dans sportiv, German Open Championship 2013, desfăşurat săptămâna trecută la Stuttgart. Perechile timişorene au avut calificări merituoase în finale, plus o medalie de argint.
A fost cel mai intens sezon coreean în Timișoara culturală, căci după multele concerte cu orchestră, soliști sau cor din Coreea de Sud la Filarmonica Banatul, un alt eveniment artistic din "Țara dimineților liniștite" a fost oferit publicului din urbe. Cu eșarfe, tamburine și rochii mătăsoase, coreencele au dansat cu grație și farmec pentru timișoreni, aducând pe scenă un pic din atmosfera lumii de odinioară, cunoscută românilor mai ales din serialele de televiziune.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.