
Miercuri, 20 martie, Primăria Timișoara a semnat un nou contract cu Danyflor, firma care s-a ocupat și în ultimii ani de problema câinilor fără stăpân din municipiu. Teoretic, contractul are o durată de trei ani, dar acesta poate fi încheiat unilateral de municipalitate dacă va reuși, așa cum a anunțat că intenționează, să își deschidă propriul adăpost între timp.

Săptămâna trecută, condițiile de la adăpostul public al Danyflor au intrat din nou în atenția publică. În aceste condiții s-a vorbit și despre viitorul adăpost public pe care Primăria Timișoara vrea să îl construiască. Iată câteva detalii despre viitorul spațiu și stadiul în care se află documentația.

În mijlocul unor dispute privind condițiile din adăpostul Danyflor, apare o altă problemă, și anume lipsa adăposturilor adecvate și blocajele administrative întâmpinate în implementarea proiectelor destinate acestora. Liderul consilierilor județeni PSD Timiș, Alexandru Iovescu, a adus în atenție două inițiative esențiale, însă, potrivit declarațiilor sale, ambele au fost blocate de „Consiliul Județean Timiș și conducerea lui, în frunte cu Alin Nica”.
Ştiri din Timiș
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului.
Azi în Timișoara
Hristos a înviat! Cristos a înviat! Duminică puteți merge la Târgul de Paști din centrul Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din județul Timiș vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Venită cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Mapamond
Vladimir Putin a anunțat o „încetare a focului de Paște" în Ucraina. Va dura 30 de ore, începând sâmbătă, la ora 18, până în noaptea de duminică spre luni, la miezul nopții.
Ştiri din Timiș
Pentru al treilea an la rând, Domeniul Regal Săvârșin devine, în 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată. Vizitatorii vor avea parte de concerte, artizani ai gustului autentic și meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși.
Eveniment
Gest tragic înainte de Învierea Domnului. Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a încheiat, sâmbătă, socotelile cu viața.