Pentru a lumina sărbătorile mai multor persoane cu venituri mici și aflate în situații limită, cei de la Asociația Acasă în Banat vor colinda Banatul pentru a le face o bucurie. A pornit a patra ediție a proiectului „Dar din Dar”, iar timișorenii și nu numai pot contribui la bucuria acestor persoane nevoiașe, prin donații, atât în bani cât și în alimente.
În prag de sărbători puteți aduce un mic ajutor familiilor nevoiașe sau vârstnicilor cu nevoie. „Dar din Dar” este campania de colectare de fonduri și alimente a Asociației Acasă în Banat care de trei ani vine în sprijinul celor aflați în situații dificile. Se organizează și în acest an. Contribuiți și voi!
Voluntarii Acasă în Banat au făcut prima deplasare din cadrul campaniei Dar din Dar. Au adus un strop de bucurie de sărbători familiilor defavorizate. Pachete cu alimente au ajuns la cei din comuna Nițchidorf și satele aparținătoare Blajova și Duboz, dar și la cei din Lugoj, Ohaba-Forgaci și Hitiaș.
România
La ora 21, odată cu închiderea procesului de votare, Tion vă prezintă primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, conform exit-pollurilor care au fost realizate de societățile de sondare a opiniei publice. UPDATE. Potrivit primelor rezultate exit-poll, finaliștii pentru turul 2 sunt Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
Capitală Culturală
După multă așteptare, Cinema Studio a pregătit un program de neratat pentru deschiderea sa oficială. Biletele urmează să fie puse în vânzare.
1
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
1
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.
România
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews.
2
Ştiri din Timiș
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș.
10
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.
18