Cunoscutul revoluţionar Lorin Fortuna şi câţiva oameni au manifestat, miercuri, în Piaţa Unirii. Deşi acţiunea revoluţionarilor s-a dorit a fi una de comemorare a 21 de ani de la Revoluţia din 1989, ei ar fi dorit să ia şi cu „asalt” studioul teritorial al televiziunii publice, deoarece nu li se acordă spaţiu pentru a-şi exprima ideile, însă, din cauza numărului mic de manifestanţi, au renunţat la idee.
„Ai carte, ai parte!“. Aceasta pare a fi concepţia după care se ghidează timişenii în ultimii ani. În urma unor date cerute de Inspectoratul Şcolar Timiş unităţilor liceale de învăţământ în vederea stabilirii planului de şcolarizare pentru anul viitor, informaţiile primite arată că peste 60% dintre absolvenţii clasei a XII-a se înscriu la facultate.
Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza a recunoscut, în timpul unei dezbateri publice privind interzicerea comercializării produselor etnobotanice pe raza municipiului, că inspectorii primăriei nu au avut o bază legală atunci când au decis închiderea mai multor magazine care comercializează aşa-numitele „droguri legale”.