tion.ro Web analytics

Musical interpretat de copii, pentru copii, în premieră absolută la Timișoara! Dirijorul italian David Crescenzi a compus muzica special pentru evenimentul organizat de Asociația Culturala Art Time. Premiera va avea loc vineri, 6 iunie 2014, cu reprezentații de la ora 17 și de la ora 19, în sala Teatrului Maghiar Csiky Gergely din Timișoara.
Doi dirijori în faţa orchestrei, invitaţi din străinătate şi din România, voci excelente interpretând arii din opere rar cântate pe scenele din ţară, într-o atmosferă incandescentă muzical. Acestea au fost atuurile Galei aplaudate de sute de spectatori miercuri seara, în încheierea ediţiei 2012 a Festivalului Internaţional Timişoara Muzicală a Operei Naţionale Române din Timişoara.
„Carmen”, opera în care pasiunea pentru viaţă clocoteşte în ritmuri fierbinţi, în care iubirea ucide datoria şi dragostea se plăteşte cu sânge, rămâne, de la prima întâlnire petrecută în urmă cu 61 de ani, favorită în inimile timişorenilor. Capodopera lui Georges Bizet revine pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara vineri, 30 septembrie, de la ora 18, sub conducerea muzicală a dirijorului italian David Crescenzi.

Renumita mezzosoprană Mirouslava Yordanova din Bulgaria şi-a petrecut ziua de naştere pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara. Ea a interpretat rolul Rosina în spectacolul Bărbierul din Sevilla, o partitură pe care a cântat-o recent la Florenţa şi Monte Carlo. Artista a izbucnit în plâns când, la sfârşitul spectacolului, orchestra, soliştii, corul şi chiar spectatorii i-au cântat "La mulţi ani".

O celebră mezzosoprană din Bulgaria este invitata Operei Naţionale Române din Timişoara într-un spectacol-eveniment în care va cânta partitura Rosinei, un rol care i-a adus ovaţii furtunoase în interpretări recente la Festivalul de la Florenţa, la Monte Carlo, la Festivalul Riva, unde l-a avut alături pe legendarul Leo Nucci.

Ştiri din Timiș

Aveți o idee de proiect pentru o nevoie reală a comunității? Înscrieți-vă la Timotion 2025
Fundația Comunitară Timișoara a deschis înscrierile pentru proiectele care vor face parte din Timotion 2025. Se pot înscrie ONG-uri, școli publice și grupuri de inițiativă din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Mapamond

America își alege președintele
Alegerile din SUA au început marți, 5 noiembrie. Jumătate de americani, din cei peste 161 de milioane înregistrați pentru votare, și-au exprimat deja votul prin corespondență.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 noiembrie
Marți, 5 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Dialoguri Sănătoase

De ce ne dor mai tare articulațiile când afară e frig și umezeală?
Cu siguranță mulți dintre noi am trăit pe propria piele dureri date de schimbarea vremii sau cel puțin i-am auzit pe alții vorbind despre asta. Deși poate părea un mit – că vremea rece și umezeala ne accentuează durerile – fizioterapeutul Radu Butu ne asigură că nu este, explicând că în spatele acestui fenomen stau mai mulți factori cât se poate de reali.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 noiembrie 2024, în Timișoara?
Marți, 5 noiembrie, puteți lua lecții de dans gratuite sau să vizitați expozițiile de la Memorialul Revoluției.

Eveniment

Copil de 3 ani la spital după ce a fost lovit de mașină, în Timiș. Ar fi traversat strada prin loc nepermis
Accident cu o victimă, luni după-masă, în Timiș. Un băiețel de 3 ani a traversat strada prin loc nepermis și a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat de 47 de ani. Ulterior, copilul a fost transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal. 3

Eveniment

Doi bărbați răniți într-un accident produs în apropiere de Timișoara
Un șofer și un pasager au fost răniți, luni, într-un accident care a avut loc în apropiere de Timișoara.

Cinema

Aventurile familiei Leu prezentate într-un documentar, la Cinema Victoria
Cinema Victoria colaborează din nou cu Cinemateca TIFF și aduce o nouă proiecție în cadrul seriei dedicate cinematografiei contemporane, care din lipsa unui distribuitor local nu poate fi vizionată pe marile ecrane din România.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici