La începutul anului 2015 a avut loc premiera mondială a unuia dintre cele mai controversate filme românești ale momentului. Este vorba despre pelicula „De ce eu?”. Cinefilii care încă nu au apucat să vizioneze filmul vor putea să facă acest lucru marți.
„De ce eu?” este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului 2015. În această primăvară, pelicula va fi difuzată și la Timișoara în cadrul unei gale. Evenimentul va fi găzduit la Filarmonica Banatul, iar timișorenii vor avea ocazia să-i întâlnească pe regizor și pe actorii principali din controversatul lungmetraj.
Înainte de a avea premiera oficială în țară, cel mai așteptat film românesc al anului, „De ce eu?” a fost selecționat la Festivalul de la Berlin. Evenimentul este unul dintre cele mai importante manifestații cinematografice din Europa, iar pelicula lui Tudor Giurgiu va fi proiectată la Berlin pe 11 februarie.
Timișorenii vor putea să urmărească, în această săptămână, filmul „De ce eu?”, pelicula despre moartea tânărului procuror Cristian Panait, care s-a sinucis după ce a anchetat cazul unui coleg acuzat de corupție.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
1