Campania DISCoverVINIL – care îşi propune să redescopere adevărata valoare a vinilurilor - a programat miercuri seara o discuţie mai mult decât interesantă pe această temă, la care au participat melomani, colecţionari de discuri şi persoane implicate în industria muzicală.
„M-am săturat ca în fiecare primăvară să se repete aceeaşi situaţie”, a declarat, miercuri, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii firmelor care au contracte pentru lucrări la drumuri. Edilul s-a declarat total nemulţumit de calitatea lucrărilor executate în toamnă şi de faptul că şoselele s-au umplut de gropi.
Meciul de duminică, dintre Poli Timişoara şi Universitatea Craiova, a fost unul plin de tensiune. Mai mult în tabăra oltenilor, susţine managerul sportiv al bănăţenilor, Daniel Stanciu. El a declarat, luni, că din vestiarul oaspeţilor se auzeau discuţii aprinse la pauza întâlnirii.
Politehnica va fi echipa care va juca sub presiunea cea mai mare în meciul cu Universitatea Craiova, consideră antrenorul Dusan Uhrin. Deocamdată, el are la dispoziţie întreg lotul, dar nu ştie cu ce strategie va începe partida de duminică.