Averi ale polițiștilor ținute la secret din cauza unei anomalii legislative. Polițiștii timișeni nu și-au mai publicat declarațiile de avere, în 2018, folosindu-se de o lege care a transformat salariile funcționarilor publici cu statut special în informații confidențiale. Legea nu secretizează, însă, și averile acestora.
În cei șase ani de când ocupă fotoliul de primar al Timișoarei, Nicolae Robu a tot schimbat la consilieri. Îi mai are acum ca sfătuitori pe Cătălin Iapă, Ionuț Nasleu, Dorel Borza și pe Ciprian Trocan. Dacă este să facem un top al veniturilor, cel mai bogat este Borza, iar cel mai sărac este proaspăt venitul Trocan. Nasleu a câștigat mai puțin decât Iapă în 2017.
Primarul Nicolae Robu și cei doi viceprimari ai Timișoarei și-au publicat în cele din urmă declarațiile de avere. Față de anul trecut, cele mai mari diferențe sunt la salarii, care au crescut considerabil, în cazul primarului ajungând să fie aproape dublu. Robu are și mai mulți bani în bancă, dar cei doi viceprimari, Dan Diaconu și Farkas Imre, nu sunt deloc mai bogați.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.