Ca de obicei, declarațiile de avere și de interese depuse de candidații la Primăria Timișoara odată cu dosarele de candidatură arată lucruri interesante. De exemplu, că fostul primar Nicolae Robu are o pensie la fel de mare ca salariul succesorului său Dominic Fritz. Sau că mulți candidați nu au declarat că ar avea proprietăți.
Președintele Consiliului Județean, Alin Nica a câștigat peste 27.000 euro ca membru-expert în juriul care a desemnat Timișoara Capitală Culturală Europeană și câștigă peste 9.000 lei anual ca formator în administrația publică și în domeniul achizițiilor publice. Alexandru Proteasa are propria firmă de servicii imobiliare în Moșnița Veche, de unde câștigă 21.000 de lei anual. Cristian Moș nu și-a depus declarația de avere până în prezent. UPDATE. Precizările lui Cristian Moș
Topul veniturilor realizate de rectorii universităţilor din Timişoara, conform propriilor declaraţii de avere, îl plasează pe Marius Raica, şeful Unversităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara pe primul loc. El e „cotat” cu un venit puţin peste 266.000 de lei. Dacă Raica stă bine la veniturile didactice, Paul Pârşan, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole ştie să facă bani din agricultură.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi cei doi viceprimari ai urbei, Dan Diaconu şi Traian Stoia, şi-au completat noile declaraţii de avere. Lui Robu i s-au înjumătăţit banii din bănci de la un an la altul, viceprimarul Diaconu are în continuare datorii, iar viceprimarul Stoia se menţine constant: are depozite bancare de sute de mii de euro.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1