Indiferent de culoarea „umbrelei” politice care
îi protejează, şefii şi
adjuncţii acestora din instituţiile deconcentrate
vor fi demişi.
Ofertă limitată, cereri multe,
concurenţă mare! PD-L Timiş, care
până acum racola noi membri de la alte partide
fără probleme, ba chiar iniţiase un program
numit „Porţi deschise”, nu mai
acceptă traseişti politici. Nu până se
termină perioada de numiri la instituţiile
descentralizate!
Prefectura Timiş a demarat controalele la
instituţiile deconcentrate din Timiş. Primele
luate „la puricat” au fost Casa de Pensii,
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei
de Muncă şi Direcţia Muncii. Subprefectul de
Timiş, Eugen Dogariu, desemnat cu operaţiunea de
verificare, a găsit la Casa de Pensii lucruri destul
de bune.
Daniel Andronache se întoarce la conducerea Companiei
Minvest Deva. Acesta a fost numit, la sfârşitul
săptămânii trecute în funcţie de
către ministrul Economiei, Adriean Videanu.
Democrat-liberalul Nelu Balaş este noul director
general al Direcţiei Regionale de Poştă
Timişoara. Balaş şi-a încercat norocul
la alegerile parlamentare şi s-a înscris apoi
în competiţia internă din PD-L pentru
funcţia de prefect, dar fără succes.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat