Conducerea Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADOR), filiala Timişoara, a avut, marţi, o întrevedere cu reprezentanţii sindicatului din Poliţia Timiş şi ai Blocului Naţional Sindical, care şi-au arătat nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate puse la cale de guvern.
Veste bună pentru unii, rea pentru alţii. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a revenit asupra deciziei categorice de a renunţa la banca tehnică după ultima etapă a campionatului.
Anunţ şoc după meciul cu Mediaşul. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău şi-a anunţat decizia de a părăsi formaţia timişoreană, după susţinerea ultimelor două etape de campionat.
De la asta crede Adam Crăciunescu, vicepreşedinte PSD Timiş, că a plecat scandalul izbucnit zilele trecute în filială, când Sorin Grindeanu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Timiş, iar preşedintele filialei, Ilie Sârbu, a reacţionat acuzându-l că nu a făcut nimic din această poziţie şi l-a avertizat că nici celelalte funcţii ale sale, printre care şi cea de viceprimar al Timişoarei, nu mai sunt sigure.
Organizaţia PSD Timişoara este şocată de declaraţiile preşedintelui PSD Timiş, Ilie Sârbu, legate de demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte a lui Sorin Grindeanu, au afirmat, joi seara, liderii municipali ai partidului. Aceştia îl susţin în continuare pe Grindeanu şi nu exclud chiar ca acesta să candideze la preşedinţia filialei judeţene.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Administrația Prezidențială, potrivit Hotnews.ro.
Ştiri din Timiș
Ladies' Circle 19 Timișoara, împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, organizează o petrecere caritabilă cu ocazia Crăciunului. Fondurile vor merge către familiile nevoiașe din Folea și copiilor de la Centrul Rezidențial Sfântul Nicolae din Peciu Nou.
Ştiri din Timiș
Primăria Giroc a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru actualizarea planului urbanistic general (PUG). Pune la bătaie puțin sub un milion de lei, fără TVA.
Eveniment
Doi bărbați fără adăpost, care locuiau într-o casă părăsită din comuna Lenauheim, au dat foc la mai multe lucruri astfel că au fost reținuți de oamenii legii.
Eveniment
Un anunț vag a venit joi de la Inspectoratul Județean de Poliție Timiș. O sumă de bani găsită într-un centru comercial din Timișoara a fost predată polițiștilor, care nu oferă detalii exacte nici despre sumă și nici despre locație pentru a nu se găsi profitori de pe urma acestei situații.
Ştiri din Timiș
Pe primul loc în topul preferințelor chiriașilor din marile orașe ale țării se află apartamentele cu 2 camere. Astfel de locuințe atrag deopotrivă studenții, tinerii, dar și familiile aflate la început de drum. În marile orașe din România, apartamentele cu 2 camere ajung să se închirieze cu prețuri cu până la 200 de euro mai mari decât garsonierele și cu până la 1.050 de euro mai mici decât apartamentele cu 4 camere.