tion.ro Web analytics

depune

Tion

Data de 25 a lunii februarie este ultima până la care se pot depune în termen legal noile declaraţii unice, formularul 112. Cum numai în judeţul Timiş se estimează că se vor depune peste 40.000 de asemenea declaraţii, stabilirea unui număr cât mai mare de ghişee unde se pot depune documentele era necesară.

Sistemul finanţelor din România va traversa, începând cu luna februarie a acestui an, una dintre cele mai importante transformări din ultima perioadă: trecerea la transmiterea digitală a declaraţiilor fiscale. Operaţiunea nu va fi una simplă, Direcţia de Finanţe Timiş se pregăteşte intens pentru a face faţă modificărilor şi introducerii declaraţiei unice.

Luna februarie va aduce pentru firmele care angajează personal un nou mod de lucru în relaţia cu Direcţia de Finanţe Timiş. Începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2011, angajatorii vor depune o declaraţie unică pentru plata impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale, precum şi pentru evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Sănătate

Fii cu un pas înaintea virusului care cauzează Hepatita A. Te poți proteja cu un simplu vaccin
Spitalul Victor Babeș Timișoara continuă campania de informare privind importanța vaccinării, aducând în atenție vaccinul împotriva hepatitei A, o formă de imunizare eficientă și sigură pentru prevenirea unei infecții virale transmisibile prin alimente, apă sau contact direct.

Ştiri din Timiș

Apartamente și hoteluri, în locul marelui centru comercial care nu a mai fost construit în zona Modern
În locul proiectului „Timișoara Plaza-Shopping and Entertainment”, abandonat deja de ani buni în stadiul de „idee”, pe terenul de peste trei hectare de pe Calea Dorobanților va apărea un complex imobiliar. Vor fi apartamente, hoteluri și spațiu verde.

Ştiri din Timiș

Proiect de peste 9,9 milioane lei pentru prevenirea separării copiilor de familie, la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și Asociația GAL Colinele Recaș, a lansat un nou proiect dedicat sprijinirii familiilor vulnerabile și prevenirii separării copiilor de părinți.

Ştiri din Timiș

Petre Nenu, fostul director al Colterm, vine la conducerea noului serviciu care va livra agentul termic timișorenilor
Din această vară – dacă decizia nu va fi amânată din nou – transportul și distribuția energiei termice în Timișoara vor fi realizate de serviciul din subordinea primăriei înființat anul trecut. Momentan, a fost ales noul director al companiei: Petre Nenu, fostul șef de la Colterm.

Eveniment

Șoferul unei autoutilitare a murit în urma unui accident grav pe A1, pe sensul Lugoj - Deva. A intrevenit și elicopterul SMURD
Un grav accident rutier a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 15:40, pe autostrada A1, pe sensul de mers Lugoj - Deva. Un autotren și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune violentă, în urma căreia șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat. UPDATE. Șoferul care a murit avea 44 de ani

Eveniment

O femeie de 66 de ani a ajuns la spital după ce a provocat un accident la Utvin
O femeie de 66 de ani a fost rănită și transportată la spital, după ce a provocat un accident rutier în Utvin, intrând în coliziune cu o mașină condusă regulamentar de un tânăr de 21 de ani. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale accidentului.

Eveniment

Doi suspecți reținuți și peste 28.000 de țigarete de contrabandă confiscate, în urma unor percheziții în Timiș
Peste 28.000 de țigarete de contrabandă au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții desfășurate în Pesac și Timișoara. Un bărbat de 64 de ani și o femeie de 61 de ani au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Ştiri din Timiș

Mii de tone de deșeuri din construcții, transportate și aruncate ilegal, în Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei
Garda de Mediu Timiș a desfășurat o acțiune fulger de control a operatorilor care se ocupă de transportul și depozitarea deșeurilor provenite din construcții și demolări. Controalele s-au lăsat cu amenzi de 445.000 de lei și o propunere de sesizare a organelor de cercetare penală.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici