tion.ro Web analytics

La Timișoara încă mai sunt pacienți în spital din blocurile evacuate din zona Complexului Studențesc. Legiștii au spus, în urma analizelor preliminare, că în cazul celor doi copii care au murit sâmbătă există suspiciunea de intoxicare cu o substanță toxică extrem de puternică. Mama unuia dintre copii a murit luni. În două spitale mai sunt internați pacienți, adulți și copii, dar o mare parte dintre ei vor fi externați, cel mai probabil, astăzi, vineri, 22 noiembrie.
Trei persoane au murit la Timișoara, printre care și doi copilași, după ce au fost gazați cu o substanță din aceeași clasă ca și cele folosite de naziști în lagărele de concentrare. La trei zile după ce au intrat în alertă, echipele CBRN încă descopereau imobile în care a avut lucrări patronul inconștient al firmei de deratizare și dezinsecție care i-a ucis pe cei trei.
Poticniri ale autorităților în cazul blocului evacuat, luni, pe strada Vaida Voievod. Deși marți după-masă reprezentanții ISU Banat anunțau că vor permite accesul locatarilor și singurul apartament sigilat va rămâne cel în care a fost detectată prezența substanțelor toxice, acest lucru nu s-a întâmplat. Oamenii au avut acces numai temporar, spun pompierii, și vor putea să se întoarcă acasă abia după ce Direcția de Sănătate Publică își va da acordul.
Anchetă rapidă a procurorilor timișoreni în cazul patronului societății comerciale care a efectuat deratizarea și dezinsecția în blocul de pe Miorița 8. Anchetatorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva suspectului, care a fost arestat preventiv marți seară. El ar fi folosit substanța toxică ilegal, neavând autorizație de la Autoritatea Națională Fitosanitară.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

România

CNA cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva TikTok, pentru conținutul electoral favorabil unui singur cadidat
Conform vicepreședintelui Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, sesizarea a fost depusă în urma unui raport realizat de Expert Forum. 7

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici