Reprezentanții Primăriei Timișoara au reușit în sfârșit să dea drumul licitației pentru delegarea serviciului de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, pentru următorii patru ani. Pune la bătaie aproape 10 milioane de euro. Numele firmei care va primi acești bani îl vom afla, în cel mai bun caz, în această iarnă. Până atunci, viceprimarul Farkas Imre spune că se face un contract de achiziție directă pentru a putea stropi împotriva insectelor în parcurile orașului chiar de săptămâna viitoare.
Societatea consiliului local, Horticultura, primește în grijă serviciul de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Practic, muncitorii Horticultura vor feri Timișoara de țânțari, muște, căpușe și șobolani, în timp ce vor întreține și palmierii, parcurile și toate spațiile verzi din oraș. Aparent, societatea are deja experiență în așa ceva, susțin specialiștii din primărie.
Au trecut patru ani de când în Timișoara nu s-a mai făcut dezinsecție și deratizare în adevăratul sens al cuvântului. Primăria s-a judecat cu firma Romprest, care a contestat licitația demarată de municipalitate încă din anul 2013. În sfârșit se poate trece la treabă, după victoria primăriei în instanță.
Parcurile Timişoarei arată, multe dintre ele, cam ca în junglă. Iarba n-a mai tuns-o nimeni, bălăriile la fel cresc în voie, sunt buruieni care provoacă alergii, iar în unele zone copiii se joacă printre gunoaie. Primarul Nicoale Robu ridică din umeri şi spune că el nu face nimic ilegal, iar o soluţie legală oficialii primăriei nu au fost capabili să găsească, deşi s-a ajuns în această situaţie pentru că, tot ei, nu au organizat din timp licitaţiile pentru contractarea operatorilor care să se ocupe de întreţinere, după ce vechile contracte au expirat. Robu e încântat că măcar în centru e frumos...
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.