Timişenii sunt aşteptaţi să participe în 28 şi 29 mai la spectacole, întreceri sportive şi întâlniri ale oficialităţilor din România, Ungaria şi Serbia, evenimente care vor avea loc la Triplex Confinium, locul de întâlnire al celor trei ţări. Granitele vor fi deschise între orele 10 şi 18, ora României.
Conducerea Primăriei Timişoara cere directorilor de şcoli să permită accesul liber, pentru toată lumea, nu doar pentru elevi, pe terenurile de sport ale unităţilor de învăţământ. Primarul Nicolae Robu le-a trimis o adresă în acest sens tuturor directorilor de şcoli din oraş. A solicitat ca terenurile să fie deschise pentru toţi timişorenii după terminarea cursurilor, cu începere de la 1 iulie.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş sărbătorește, miercuri, 12 octombrie 2011, „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”. Ușile inspectoratului vor fi deschise între orele 9.00-14.00, fiind așteptate toate categoriile de public, în special copii și elevi.
Toţi copiii şi părinţii care vor să-i cunoască pe profesorii coordonatori de la Palatul Copiilor și să vadă sălile de cerc înaintea începerii activităţilor pot face acest lucru joi, 29 septembrie, între orele 10 și 18, la „Ziua porților deschise”. Înscrierile la Palatul Copiilor se fac până în data de 30 septembrie.
Institutul pentru Situații de Urgență Banat a deschis, marți, porțile pentru cei interesați de activitatea lor. Cei mai entuziasmaţi au fost școlarii și preșcolarii, prezenți la demonstrațiile efectuate de aceștia în curtea instituţiei.
Miercuri, 23 aprilie, cei care iubesc lectura și doresc să exploreze legătura dintre oraș și literatura locală sunt invitați la un eveniment literar special. La Teatrul German se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană.
Cinema Studio vă invită la o nouă proiecție din programul „Cinemateca itinerantă”, o serie de filme vechi românești readuse pe marele ecran.
DNSC avertizează asupra unei noi metode de fraudă prin telefon. Persoane care se dau drept polițiști le spun victimelor că un infractor urmărit internațional le-a folosit identitatea pentru un credit bancar, încercând astfel să obțină informații personale.
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) în parteneriat cu Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” organizează o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană. Evenimentul are loc în perioada 22-26 aprilie.
În primăvara anului trecut, Primăria Timișoara a intrat în forță peste construcțiile ilegale care blocau așa-zisa „stradă Cezar”. A fost tras „conturul”, însă aceasta a rămas neasfaltată, devenind între timp parcare improvizată. Amenajările ar putea începe la vară.
1
Gătit colectiv, muzică, dans și legume salvate de la risipă, toate acestea se reunesc într-un eveniment care îmbină distracția cu o inițiativă împotriva risipei alimentare, la Timișoara.
Datele prefecturii arată că, la finalul lunii martie, doar puțin peste o treime din locuințele din Timiș sunt asigurate cu polița obligatorie. În aceste condiții, prefectul Mihai Ritivoiu cere măsuri din partea primăriilor.
4