Procurorii DIICOT au făcut, luni dimineaţă, zece percheziţii în judeţul Hunedoara, la locuinţele a 11 persoane şi la firmele controlate de acestea, suspectate de evaziune fiscală şi delapidare, prin care au produs un prejudiciu de 1,8 milioane de euro.
Sute de bancnote falsificate au fost găsite, miercuri în jurul orei 16, într-un garaj situat pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Descoperirea fost făcută de polițiștii de la Crimă Organizată, în continuarea cercetărilor față de de gruparea destructurată de dimineață.
Polițiștii de la Crimă Organizată au descins miercuri dimineața la 11 adrese din județele Timiș și Bihor, pentru prinderea membrilor unei grupări infracționale specializate în falsificarea de bancnote.
Polițiștii de la Crimă Organizată au descins joi dimineața la două adrese din Timișoara pentru a-i prinde pe membrii unei rețele de proxenetism, care obligau minore să se prostitueze. Cele cinci persoane ridicate au fost duse la audieri și riscă închisoarea, fiind suspectate de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.
În același timp cu incidentul care avut loc duminică la amiază, în zona localității Toager, pe fâșia verde dintre Serbia și România, când un contrabandist sârb a fost împușcat mortal, polițiștii de frontieră din Timiș, coordonați de procurorii DIICOT Timișoara, au descins la mai multe adrese din județ. Procurorii i-au căutat pe colegii contrabandiștilor prinși. Zece persoane au fost reținute pentru 24 ore, fiind suspectate de contrabandă cu țigări.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, spectacole și proiecții.
Capitală Culturală
Pentru a comemora eroii Revoluției, Anda Drăgan, în colaborare cu Memorialul Revoluției din Timișoara, vă invită la instalația performativă „Copiii noștri vor fi liberi”.
Ştiri din Timiș
Upgrade Education pune la dispoziția a 500 de elevi din România un test gratuit pentru cei care doresc să se înscrie la o universitate de top din străinătate.
Ştiri din Timiș
În cadrul proiectului „Out of the Box”, deținuții din Penitenciarul Timișoara au avut oportunitatea de a fi artiști vizuali. Creațiile lor vor putea fi văzute în cadrul unei expoziții la Comenduirea Garnizoanei.
România
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
O persoană care s-a dat drept consilier al ministrului Afacerilor Interne a pretins mai multor persoane bani pentru a le angaja în structuri din Poliția Frontieră și din unitățile de situații de urgență. Miercuri, procurorii anticorupție au organizat o percheziție la domiciliul său.
Ştiri din Timiș
Licitația pentru Centura Timișoara Vest – contract de aproximativ 1,5 miliarde de euro – a fost contestată după ce a fost anunțată câștigătoare firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS. A fost dată o decizie definitivă în acest dosar, iar, conform acesteia, contractul rămâne la același antreprenor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților. Cea veche va fi demolată, iar în locul ei va fi ridicat un „pod pietonal și velo modern, mai larg”. Va plăti peste 1,8 milioane de euro, TVA inclus.
9