
Vești bune pentru arheologii din Timișoara, și nu numai. Sub strada Popa Șapcă s-au descoperit fragmente din cărămidă din fortificația austriacă, care îi vor ajuta pe specialiști să deseneze o hartă mai exactă a Cetății orașului. Tot acolo se vede și un vârf al unuia dintre bastioanele de pe vremea austriecilor.
Peste 200 de schelete așezate în gropi comune au fost descoperite sub un supermarket din Paris, construit pe locul unui fost cimitir. Descoperirea a fost facuta în timpul lucrărilor de reamenajare a magazinului.
Descoperire macabră pentru un timişorean, miercuri. Omul se plimba pe malul canalului Bega când a văzut plutind în apă, în zona Parcului Copiilor, un cadavru. Oamenii legii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat și cine este bărbatul înecat.
Un bărbat a fost descoperit, miercuri, cu venele tăiate, în locuinţa sa de pe strada Telegrafului din Timişoara. Medicii au ajuns de urgenţă la faţa locului, dar nu au mai putut decât să pronunţe decesul.
Eveniment
Doi tineri au fost răniți după ce șoferul unei mașini, aflat sub influența alcoolului, a intrat într-o casă în localitatea Bărăteaz. Conducătorul auto, în vârstă de 19 ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis dosar penal.
Eveniment
Trei persoane, printre care doi copii de 6 ani, au fost rănite într-un accident produs la o intersecție din Timișoara. O șoferiță de 44 de ani nu a acordat prioritate și a provocat un impact în lanț, soldat cu răniți. A fost deschis un dosar penal.
Eveniment
O fată de 14 ani a trecut printr-o sperietură marți după-amiază, în timp ce se afla pe strada Cornel Lazăr din Timișoara. Adolescenta a fost abordată de un tânăr necunoscut, care, potrivit părinților, a avut un comportament agresiv verbal.
Ştiri din Timiș
Din cauza întârzierilor la proiectul de modernizare a Turnului de Apă din Iosefin, Primăria Timișoara pierde finanțarea de la Ministerul Culturii, însă dorește să recupereze prejudiciul de la primul constructor cu care semnase contractul. Potrivit înțelegerii, acesta și-a asumat astfel de despăgubiri. În plus, îi va imputa și penalități pentru întârziere.
1
Ştiri din Timiș
Liceul Tehnologic de Vest este, în ultima perioadă, subiectul mai multor controverse. Pe de-o parte, din cauza muncitorilor cazați în internat. Pe de altă parte, subiect ceva mai vechi, din cauza faptului că primăria dorește relocarea unității pentru a face loc Colegiului „Ana Aslan”. Din cauza problemei din urmă, elevii de la liceul de construcții au organizat un nou protest.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Automatizarea proceselor, analiza datelor în timp real și integrarea eficientă a departamentelor sunt elemente esențiale pentru creștere și sustenabilitate. În acest context, sistemele ERP (Enterprise Resource Planning) devin o resursă vitală pentru firmele din toate industriile, oferind o bază solidă pentru optimizarea fluxurilor operaționale și luarea deciziilor informate.
Ştiri din Timiș
Autoritățile au făcut un nou pas în sprijinul pacienților care suferă de cancer. Este vorba despre predarea amplasamentului pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara – ruina de pe Calea Torontalului care ar fi trebuit să fie spital municipal.
Eveniment
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș anunță mobilizarea zilnică a peste 120 de pompieri și paramedici pentru prevenirea incidentelor în perioada Sărbătorilor Pascale. În Noaptea de Înviere, pompierii vor asigura intervenția rapidă în zona celor mai aglomerate biserici din județ, pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în siguranță.