ADVERTORIAL. Cofetăria La Naomi din Timișoara premiază un cuplu fericit de miri cu o vacanță dulce în Republica Dominicană, în valoare de 2.500 de euro. Cu o tradiție de peste 20 de ani în pregătirea produselor de patiserie și a deserturilor, cofetăria este prezentă în cinci locații, urmând ca de la jumătatea acestui an să deschidă un nou spațiu în centrul istoric al orașului
ARAD - O grădiniţă cu program prelungit din Arad a oferit copiilor deserturi expirate. Unul dintre părinţi a sesizat că data de valabilitate era deja depăşită şi a făcut reclamaţie la Protecţia Consumatorului.
Mapamond
Albania interzice TikTok pentru un an, invocând preocupări legate de alimentarea violenței în rândul tinerilor. Măsura vine în contextul unui incident tragic de luna trecută, când un adolescent a fost ucis după o dispută pe rețelele sociale, iar autoritățile consideră că platforma contribuie la escaladarea conflictelor online, având un impact negativ asupra comportamentului tinerelor generații.
1
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis anunță că, în urma unei discuții cu Dominic Fritz, s-ar fi găsit un compromis care să ducă la aprobarea taxelor și impozitelor locale din Timișoara pe anul 2025. Astfel, s-ar evita cotele standard care ar însemna impozite dublate pentru clădirile rezidențiale, dar s-ar găsi și soluția reducerii progresive a celor pentru clădiri nerezidențiale.
4
Ştiri din Timiș
Cu puțin timp înainte de Crăciun, agenții din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și ai secțiilor rurale arondate au dat încă o dată dovadă de empatie pentru semenii lor.
1
Ştiri din Timiș
Etapa a treia de modernizare a rețelei de termoficare din Timișoara are, oficial, fonduri europene de 50 de milioane de euro, după ce Primăria și Ministerul Energiei au semnat contractul de finanțare pentru primul lot al acesteia.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe un drum din județul Timiș. Au fost implicate un autoturism și un tractor. Din fericire, nu au fost răniți.
Mapamond
Statele Unite au anunțat că l-au eliminat pe liderul grupării teroriste ISIS, Abu Yusif, într-un atac aerian desfășurat ieri în Siria, într-o zonă care fusese anterior controlată de regimul lui Bashar al-Assad și de forțele ruse.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
2
Ştiri din Timiș
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.