Aveţi aparate vechi sau stricate, care vă ocupă doar spaţiul în casă? Luna aceasta puteţi scăpa de ele şi aveţi ocazia să câştigaţi electrocasnice noi. La Timişoara continuă campania de colectare a deşeurilor reprezentând echipamente electrice şi electronice (DEEE). În cursul lunii martie sunt programate două acţiuni de colectare.
Focar de infecție într-un apartament de pe strada Sergent Constantin Mușat din Timișoara. Polițiștii locali au fost sesizați de vecini că o persoană în vârstă depozitează deșeuri ușor inflamabile atât în apartament, cât și în subsolul imobilului și au trecut la curățarea locuinței.
Tot mai multe sesizări privind abadonarea de resturi de materiale de construcţie, deşeuri rezultate din lucrări de amenajări interioare sau reparaţii exterioare, pe domeniul public, pe străzile Timişoarei, între blocuri sau la colţ de drum, ajung la Poliţia Locală. Autorităţile au amendat cu 500 de lei un bărbat care a aruncat mai mulţi saci cu moloz şi alte gunoaie în spatele unui imobil de pe strada Carei.
Unele primării din judeţul Timiş nu duc gunoiul acolo unde trebuie, o parte se „pierde” pe drum, prin gropi clandestine. Altele îl duc în altă parte, spre exemplu în judeţul Arad, dar problema e că nu raportează ce fac cu deşeurile, deşi au această obligaţie.
Deponeul ecologic de la Ghizela este singurul de pe teritoriul judeţului Timiş unde se pot duce deşeurile, iar primăriile ori operatorii de salubritate trebuie să aducă gunoiul aici. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş sunt decişi să urmărească şi să sancţioneze formarea gropilor de gunoi ilegale şi alimentarea lor cu deşeuri.
Cinema
„Stuck Footage”, un serial inedit realizat din materiale de arhivă, este regizat de timișoreanul Florin Brinza. Serialul poate fi vizionat gratuit, începând din 1 noiembrie, pe YouTube.
Capitală Culturală
Expoziția dedicată instalației performative realizată în cadrul proiectului „mind-moving” este acum deschisă și pentru publicul din Timișoara. „mind-moving” este inițiat de Indie Box, unul dintre cele mai complexe programe de terapie prin artă.
Mapamond
Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii parţiale a unui acoperiş exterior într-o gară din Novi Sad, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
De-a lungul lunii noiembrie, la Timișoara se va desfășura campania „Orașe curate”, o acțiune de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Sunt patru puncte permanente de colectare, dar pentru cele mai voluminoase există posibilitatea ridicării de la domiciliu.
Sănătate
Majoritatea femeilor intră la menopauză între vârstele 40-55 de ani. Medicii Spitalului CFR Timișoara ne informează cu privire la schimbările prin care trece corpul unei femei la apariția menopauzei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță că, între 11 și 17 noiembrie, va avea loc o nouă acțiune de deratizare. Se va interveni, în timpul zilei, cu aceeași substanță ca de obicei. Există, ca de obicei, și recomandări pentru cetățeni.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea Autonomă Andaluzia asupra faptului că Agenţia Meteorologică locală (AEMET) a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă şi a emis cod roşu şi portocaliu de vreme nefavorabilă - ploi intense, căderi semnificative de apă şi intensificări ale vântului pentru ziua de vineri în provincia Huelva şi zona costieră a acesteia.
Ştiri din Timiș
Școala Gimnazială nr. 24 va fi reabilitată, cu mai multe soluții „verzi”. În plus, aici va fi construită și o nouă sală de sport. Până atunci, însă, primăria caută o firmă care să facă proiectarea.