tion.ro Web analytics

Coordonatorii din judeţul Timiş ai proiectului „Let’s do it, Romania!”, în cadrul căruia pe 25 septembrie s-a făcut curăţenie în întreaga ţară, au făcut public bilanţul final al acţiunii. Potrivit acestuia, aproape 6.600 de voluntari au adunat peste 18.400 de saci cu deşeuri, Timişul fiind astfel al cincilea judeţ la nivel naţional, în ceea ce priveşte cantitatea de gunoaie adunate într-o singură zi.
Vineri şi sâmbătă, locuitorii din Lugoj, Deta, Gătaia, Jimbolia şi Făget vor putea depune în faţa locuinţei DEEE-urile, care vor fi colectate în aceeaşi zi, uşurându-le astfel sarcina de a evacua echipamentele care nu le mai sunt necesare. La Timişoara, cetăţenii vor putea arunca deşeurile de echipamente electrice şi electronice în cadrul curăţeniei de toamnă, în perioada 11-26 octombrie.
Entuziasm, energie şi dorinţa de a avea un judeţ mai curat! Asta a îndemnat peste 2.500 de voluntari din întreg judeţul să se trezească sâmbătă de dimineaţă, să se echipeze cu mănuşi şi saci de gunoi şi să se apuce de curăţenie generală, în cadrul proiectului naţional „Let’s do it, Romania!”. Până în jurul prânzului, au fost adunaţi nu mai puţin de 3000 de saci cu deşeuri.
Vineri, 17 septembrie, cu câteva zile înainte de ziua cea mai importantă pentru timişenii care doresc să trăiască în curăţenie, Caravana Let s do it, Romania! şi-a închieiat traseul. Echipele de voluntari din Timişoara au străbătut traseele până la uşa a 41 de primării din comunele judeţului. Voluntarii i-au informat pe primari, pe unii directori de şcoli, pe oamenii din sat despre ceea ce urmează să se întâmple în 25 septembrie.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 noiembrie 2024, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.

Ştiri din Timiș

O nouă expoziție la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj. În viitor va fi deschis și în weekenduri
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.

Ştiri din Timiș

Seară de rock pentru a ajuta copiii nevoiași din Timișoara
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.

România

Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României
Vicepreședintele ANCOM anunță că va cere suspendarea TikTok pe teritoriul României, începând de mâine, până vor fi făcute verificări cu privire la suspiciunile de manipulare a alegerilor prezidențiale. 1

Ştiri din Timiș

Campania „Dar din dar”. Ajută 100 de familii din Banat cu o masă de Crăciun
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.

Ştiri din Timiș

Spectacol caritabil pentru copiii din plasament la Liceul Teoretic J.L. Calderon din Timișoara
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.

Ştiri din Timiș

CJT vrea să facă un centru cultural pe terenul Vilei Internațional din Timișoara, fosta casă de protocol a lui Ceaușescu
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender. 2

România

Românii vor putea călători fără viză în SUA, de anul viitor
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici