Poliţiştii comunitari din Timişoara au
sancţionat peste 1.500 de persoane care au abandonat
deşeuri pe domeniul public, în primele şase
luni ale acestui an. De cele mai multe ori, cei
amendaţi au declarat, cu seninătate, că nu
au ştiut că n-au voie să arunce gunoaie prin
parcuri, pe străzi sau pe terenurile virane.
CLUJ-NAPOCA. Consiliul Judeţean Cluj anunţă finalizarea Master Planului pentru proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Cluj”, elaborat de către Consorţiul KoksS – Enviroplan – Epem – Romair Consulting, grup căruia i-a fost atribuită asistenţa tehnică a proiectul al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Cluj.
ECO Club Timişoara şi primăria
pregătesc cea mai mare zi de ecologizare. În 16
mai, toţi timişorenii cu spirit civic sunt
invitaţi să îmbrace un tricou verde şi
să se alăture echipelor care vor strânge
gunoaiele de la pădurea Verde, din Piaţa Unirii,
Complexul Studenţesc şi alte zone.
ARAD - Nu ne jucăm, când vine vorba de gunoi.
Nivelul de trai al unui oraş se vede şi din
deşeurile de care se descotorosesc locuitorii urbei.
ARAD - Primăria Arad şi SC Remat SA
organizează sâmbătă, între orele
8.00-16.00, acţiunea de colectare a deşeurilor de
echipamente DEEE în cartierele Alfa şi zona
Conduraşilor - Kogălniceanu – Piaţa
Romană până la malul Mureşului. Comunicat
Ştiri din Timiș
EcoStuff România organizează în acest weekend o acțiune de plantare în completarea perdelei forestiere de protecție a Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Înlocuind Black Friday cu o sărbătoare a generozității, dm drogerie markt te invită să participi la cea de-a șasea ediție a Giving Friday, pe 29 noiembrie 2024! Această inițiativă transformă fiecare achiziție într-un gest de solidaritate, oferindu-le clienților ocazia de a contribui la sprijinirea comunităților defavorizate.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Ştiri din Timiș
Noi fonduri pentru reabilitarea Castelului Huniade din centrul Timișoarei, sediul Muzeului Național al Banatului. Cea mai veche clădire din oraș este închisă publicului de peste 16 ani. Excepție a făcut o perioadă din 2023, anul când Timișoara a deținut titlul de Capitală Culturală Europeană, iar o aripă a castelului a găzduit expoziții.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 27 noiembrie, în cadrul Galei Performanței în Învățământul Preuniversitar, Primăria Timișoara a premiat elevii și profesorii cu rezultate excepționale. Evenimentul a avut loc de la ora 18, la Filarmonica „Banatul” Timișoara.
Eveniment
Cu toate că nu avea carnet de conducere și a consumat alcool, un tânăr din Lugoj a avut „curaj” să urce la volanul unei mașini și să plece la plimbare prin oraș.
Ştiri din Timiș
Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților vor avea loc duminică, 1 decembrie. Pentru prima cameră parlamentară, votanții timișeni au 22 de opțiuni dintre care să aleagă. Pentru cealaltă, sunt chiar aproape de două ori mai multe: 43.
6
Capitală Culturală
Expoziția OUT OF THE BOX ajunge la final. Dacă vernisajul a avut loc la Garnizoana Timișoara din Piața Libertății, iată că finisajul va avea loc la Penitenciarul Timișoara.