Amenajările începute deja pe strada Sirius bat pasul pe loc, în zonele în care există garaje. Potrivit autorităților locale, trebuie puse la pământ 339 de garaje, iar proprietarii trebuie să înțeleagă că orașul are nevoie de modernizări. Se vor da și despăgubiri: 2.000 de euro de garaj, dar doar celor care au clauză pentru despăgubire în contract.
Reprezentanții Primăriei Timișoara se pregătesc să acorde noi despăgubiri pentru desființarea garajelor din zonele unde sunt prevăzute amenajări. În urma negocierilor s-a stabilit ca cei care dețin astfel de construcții să primească fiecare câte 2.000 de euro ca să renunțe la ele, vizaţi fiind proprietarii din zona străzilor Lidia – Luminii, din cartierul Soarelui. Autoritățile vor suporta de asemena și costurile cu demolarea garajelor.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, care va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
1