Sumă imensă pe care Primăria Timișoara trebuie să o plătească, doar în acest an, pe procesele pierdute în instanță. Potrivit primarului Dominic Fritz, până acum s-au plătit 14,3 milioane de lei, dar municipalitatea tot mai are o datorie de 3,7 milioane de lei. „Asta spune multe despre respectul față de lege”, afirmă Fritz.
Experții din Ministerul Transporturilor au publicat un proiect de Hotărâre de Guvern plin de greșeli pentru exproprierea terenurilor aflate pe amplasamentul Centurii de Sud. Dacă s-ar aproba în forma publicată pe site-ul ministerului, Guvernul ar plăti actualilor proprietari halucinanta sumă de 840 de euro pentru fiecare din cei peste 800.000 de metri pătrați necesari acestui proiect.
Judecătoria Sectorului 2 a decis, vineri, în dosarul băiețelului de 4 ani care a fost sfâșiat de maidanezi în 2013, pe un teren rezidențial din București, ca familia micuțului să primească despăgubiri în valoare de 2,4 milioane de euro. De asemenea, administratorul firmei Tei Rezidenţial, care este proprietarul acelui teren, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Încă opt persoane, victime ale Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Timişoara sau care şi-au pierdut rude în urma acelor evenimente, vor beneficia fiecare de despăgubiri de 8.000 de euro din partea statului român. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis acest lucru în lipsa unei investigaţii eficiente cu privire la evenimentele de acum mai bine de 25 de ani.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat, prin intermediul proiectelor Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat, readuce un element important din patrimoniul orașului, statuia alegorică a Toamnei.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Agerpres.
Ştiri din Timiș
Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, vineri, la Lugoj. Autoritățile au intervenit pentru remedierea pagubelor.
Ştiri din Timiș
Cu o săptămână înainte de redeschiderea Cinema Studio, primarul Dominic Fritz a anunțat că cinematograful din Freidorf se va numi Johnny, în amintirea lui Johnny Weissmuller.
Ştiri din Timiș
Cinema Studio din Timișoara, închis încă din anii 2000, se redeschide în weekendul 6-8 decembrie 2024, după lucrări complexe în valoare de 5 milioane de euro. Acesta include săli de cinema, spații pentru montaj și o terasă pentru proiecții în aer liber.
1
Ştiri din Timiș
Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18. Tot atunci va avea loc și aprinderea iluminatului festiv.
2
Ştiri din Timiș
În inima Timișoarei, pe strada Costică Rădulescu, colț cu strada Cerna, se află Brasileiro Steak House, o oază culinară care aduce aromele autentice ale Braziliei mai aproape de tine. Inspirat de tradițiile rodizio, acest restaurant promite o experiență gastronomică unică, unde fiecare masă devine un spectacol al gusturilor.
Eveniment
Timișul se află sub avertizare de cod portocaliu de vânt puternic până vineri la ora 14. Autoritățile intervin în județ la mai multe probleme cauzate de fenomenele meteo. UPDATE. Zeci de localități fără curent. UPDATE 2. Aproape 50 de intervenții ale pompierilor militari în județ