Timişorenii vor putea ajunge direct în staţiunile de vară unde îşi vor petrece concediul, în cel mai scurt timp, cu avionul. Decolarea are loc de pe Aeroportul „Traian Vuia” Timişoara, iar vizate sunt cele mai populare destinaţii de vară: Grecia, Turcia şi Spania.
Momentul cel mai interesant al Târgului de Turism „Vacanţa”, care are loc în acest sfârşit de săptămână la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, a avut loc sâmbătă. Este vorba de un concurs de miss, la care candidatele au reprezentat, fiecare, câte una dintre destinaţiile turistice principale promovate în cadrul evenimentului. A câştigat „reprezentanta” Republicii Dominicane.
Mai multe destinaţii turistice vor deveni disponibile din această vară pentru turiştii timişoreni prin zboruri charter. Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara a anunţat că este în negocieri cu mai multe companii aeriene pentru începerea operării acestor curse.
Turiştii români devin tot mai mult atractivi pentru staţiunile şi hotelurile austriece. Ca dovadă, pentru aceştia sunt realizate pachete speciale. Stațiuni de spa şi wellness, zeci de pârtii pentru toate nivelurile, chiar şi o săptămână a turiştilor români, toate sunt cuprinse în noul program turistic austriac, reunit sub genericul „Sunteţi pregătiţi pentru iarnă?” și prezentat miercuri, la Timişoara.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.