Persoanele care au probleme de auz pot beneficia de testare gratuită şi diagnosticare, în cursul acestei luni, la un cabinet de audiologie din Timişoara. De luni se pot face deja programări.
CLUJ-NAPOCA. Deputatul PD-L Mircia Giurgiu s-a întâlnit în această dimineaţă cu Dorina Duma, directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Cluj, cu care a discutat problema salariilor restante ale angajaţilor Centrului de Diagnostic şi Tratament Cluj.
Îşi poate aduce aminte absolut toate detaliile
vieţii lui, începând cu vârsta de
cinci ani şi ştie pe de rost toate numerele de
telefon din agendă
vieţii lui, începând cu vârsta de
cinci ani şi ştie pe de rost toate numerele de
telefon din agendă
Ştiri sportive
FC Hermannstadt s-a calificat în mod dramatic în finala Cupei României la fotbal, după o victorie cu 2-1 în fața Rapidului București, miercuri seară, pe teren propriu, în prima semifinală a competiției, potrivit Agerpres.
Cinema
Netflix a anunțat miercuri că serialul de succes „Wednesday”, primul proiect original al platformei filmat în România, va reveni cu al doilea sezon în luna august.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Matematică și Informatică, anunță organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului „Quantum School @ UVT 2025”, dedicată promovării cunoștințelor despre tehnologiile cuantice.
Mapamond
O mașină a explodat într-o parcare a unui mall aflat la aproximativ cinci kilometri de Kremlin. UPDATE: Incendiul a fost stins de pompieri și a afectat doar o zonă restrânsă. Nu s-au raportat victime, potrivit TASS.
Mapamond
Vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko a declarat miercuri că Ucraina nu va recunoaște niciodată Peninsula Crimeea ca teritoriu rus, chiar în ziua în care, la Londra, au loc negocieri între emisari ai Kievului, parteneri europeni și Statele Unite privind o posibilă încetare a focului, informează EFE, citată de Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat lansează înscrierile pentru ediția din acest an a evenimentului „Color the Village”, care va avea loc în perioada 5–7 iunie, în satul Grădinari, județul Caraș-Severin. Timp de trei zile, voluntarii vor lucra cot la cot pentru a renova 30 de case.
Mapamond
Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că armata rusă se confruntă în continuare cu un deficit de arme, inclusiv drone, în ciuda unei creșteri semnificative a producției militare, relatează Reuters, citată de Agerpres.
1
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 23 aprilie, un cod portocaliu de vreme severă imediată, valabil în intervalul 16:46 – 18, pentru mai multe localități din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Bihor și Hunedoara. UPDATE. Codul portocaliu, prelungit