Surprize, surprize în topurile sportive întocmite la final de an. Aceleaşi rezultate, aceiaşi sportivi, două topuri diferite! Primăria municipiului Timişoara a premiat marți superlativele sportive din 2010, însă topul seamănă într-o mică măsură cu clasamentul care le-a ieşit celor de la Consiliul Județean Timiș...
Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat, sâmbătă, medalia de aur la Campionatul European de la Sofia. Echipa Marii Britanii a obținut medalia de argint, iar medalia de bronz a revenit echipei Rusiei.
Întreaga planetă aşteaptă cu sufletul la gură sărbătoarea sportului. Peste numai o săptămână începe, la Londra, ediţia 30-a a Jocurilor Olimpice, una dintre cele mai bune pentru sportul timişean, care, pentru prima oară în ultimii 50 de ani, va avea patru sportivi în satul olimpic.
Marți, 12 noiembrie, odată cu învestirea primarului Dominic Fritz în al doilea său mandat, a avut loc și cea a noilor consilieri locali. De fapt, noi propriu-zis sunt doar 15, restul având experiență anterioară. Unul dintre consilierii locali este chiar la al cincilea mandat consecutiv.
Asociația Merida oferă copiilor din Timișoara programul de educație informală „Hobby Lobby Timișoara”. Copiii au parte de activități gratuite, care îi ajută să își petreacă timpul liber într-un mod prielnic dezvoltării abilităților în diverse domenii.
Administrația județeană a recepționat, marți, un echipament vital pentru munca pompierilor timișeni.
Universitatea de Vest din Timișoara vă invită la simpozionul „Efecte de ecou”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la publicarea cărții „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu.
Arheologii au găsit aproape de Timișoara structuri de locuințe din lut, care ne arată stilul de viață al vechilor comunități. Un alt lucru descoperit este un cimitir sarmatic, popor nomad care a trăit în această zonă în urmă cu aproximativ 1.900 de ani.
Low Gear Timișoara revine cu ediția din acest an a campaniei umanitare „Străbatem munți și aducem zâmbete”. Se strâng donații pentru copiii și bătrânii care trăiesc în cătunele izolate din munți.