Sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 22, la clubul Lemon va avea loc o petrecere numită Hot Winter Fashion, în cadrul căreia cei prezenţi se vor putea delecta cu un show special de lenjerie intimă şi câteva creaţii ale designerilor timişoreni Mihaela Motişan, Diana Tătucu, Adriana Delia Bărar şi Silvia Mavrichi.
O nouă ediție a evenimentului Rock for Revolution va avea loc în data de 20 decembrie, de la ora 18, în Piața Victoriei.
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Cinema Victoria din Timișoara celebrează 75 de ani de la nașterea canoistului român Ivan Patzaichin printr-o proiecție specială a documentarului despre viața lui.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.
Asociația Inima Îți Vorbește organizează târgul caritabil „Din mâini pentru mâine”, cu produse handmade făcute de elevii din Timișoara și nu numai. Fondurile obținute în urma vânzării vor merge către copiii care au suferit trauma unui abuz.
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește în perioada noiembrie 2024 - februarie 2025 expoziția „Luminile lui Caravaggio”, o incursiune în pictura europene. Aceasta aduce în premieră în România o operă semnată de Caravaggio, precum și nenumărate altele care aparțin unor artiști din cercul său.
Liberalii încearcă să se mobilizeze înainte de alegeri, astfel că sâmbătă, 16 noiembrie, la Timișoara a avut loc întâlnirea regională PNL, la care a participat și Nicolae Ciucă - candidatul partidului la alegerile prezidențiale.
12