
Anunțarea de către PSD a intenției de a-l susține pe fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu pentru președinția Senatului, poziție rămasă liberă în urma demisiei fostului președinte, Călin Popescu-Tăriceanu, este o uriașă ofensă adusă miilor de români din diaspora care, la scrutinul din 26 mai, au fost nevoiți să stea ore în șir la cozi interminabile, din cauza lamentabilei organizări a votului, apreciază senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi.

La secțiile de vot din principalele orașe europene, românii așteaptă de ore bune, la cozi ce se întind pe sute de metri, pentru a-și exprima dreptul fundamental de a vota. Cu toate că această situație este cauzată de organizarea defectuoasă a autorităților, Biroul Electoral Central a anunțat că nu va prelungi programul de vot. Așadar, secțiile se vor închide după programul stabilit, la ora 21.00, indiferent de numărul românilor care nu vor apuca să pună ștampila pe buletinele de vot.
Eveniment
Gest tragic înainte de Învierea Domnului. Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a încheiat, sâmbătă, socotelile cu viața.
Ştiri din Timiș
Prevenirea separării copiilor de familie este tema unui proiect ce a demarat la Timișoara. În următorii trei ani, peste 250 de copii aflați în această situație vor fi ajutați, spune primarul Dominic Fritz.
Mapamond
O furtună deosebit de puternică provoacă haos în masivul alpin, unde precipitațiile abundente s-au transformat în ninsori consistente la altitudini ridicate. Regiuni extinse din Elveția, Franța și Italia sunt afectate de condițiile meteo severe. Mai multe școli au fost închise, circulația rutieră este restricționată pe numeroase drumuri. Autoritățile le recomandă locuitorilor din zonele vizate să evite deplasările și să rămână în locuințe, relatează presa franceză.
Mapamond
Departamentul Apărării al Statelor Unite a anunțat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, dintr-un total de aproximativ 2.000 desfășurați în prezent în regiune pentru combaterea jihadiștilor, relatează AFP.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la un tur ghidat, expoziții și chiar petreceri. La ora 00.00 credincioșii sunt așteptați la slujbele pentru Învierea Domnului.
Mapamond
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, scrie Agerpres.
3