Circuitul de macadam de la Diniaş va fi animat sâmbătă de un interesant eveniment automobilistic. Va fi o premieră în România, fiind vorba despre un raliu targa. Memorialul „Daniela Zaharie” este dedicat pilotului omonim care a activat în campionatul judeţean şi care a decedat în urma unui accident, înaintea unei etape de campionat. Banii adunaţi în cadrul concursului vor fi donaţi Spitalului de Copii Timişoara.
Accident grav de circulație, luni noaptea, pe drumul care leagă Sânmihaiu Român de Diniaș. Doi tineri au fost la un pas de moarte după ce mașina în care se aflau s-a făcut praf, dându-se de mai multe ori peste cap.
Regal automobilistic în acest sfârşit de săptămână în judeţ. Iubitorii sporturilor cu motor vor avea parte de două evenimente auto atractive. Sâmbătă, la Diniaş are loc o etapă de Naţionalul de rally-cross, iar duminică, la Buziaş, Judeţeanul de raliuri îşi consumă un nou episod.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara invită publicul la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, ce va fi organizat în Sala Baroc, în contextul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană în colecția lui Roberto Longhi”.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Până în prezent, la urnele din diasporă s-au prezentat peste 43.000 de alegători.
Utile
103 utilaje cu lamă și răspânditor au acționat pentru deszăpezire și evitarea formării poleiului în ultimele ore pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest.
Ştiri din Timiș
Asociația SPICC organizează flashmobul „NU violenței, DA solidarității”, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
1