
Directorul Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” din Jimbolia, Adrian Petruț, și-a dat demisia, după ce a fost chemat vineri la Inspectoratul Școlar Județean Timiș pentru a da explicații în legătură cu unele postări de pe pagina sa de Facebook. Acesta a distribuit unele postări cu mesaje obscene. După discuția cu inspectorul școlar general de Timiș Aura Danielescu, directorul a decis să-și dea demisia din funcția de conducere.