Locuitorii din comuna Săcălaz s-au întâlnit, sâmbătă după-amiază, cu specialiști în chimie și geologie, pentru a afla mai multe despre procesul de fracturare hidraulică. Duminica viitoare în localitatea din apropierea Timişoarei va avea loc un referendum pe tema gazelor de şist. În urma discuțiilor de sâmbătă, concluzia localnicilor este că vor accepta ca acest procedeu să fie implementat în comuna lor doar dacă... va fi folosit mai întâi în jurul Parlamentului.
Fuziunea dintre Colegiul Tehnic „Henri Coandă” și Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” nu va mai avea loc în acest an. După protestele profesorilor și discuțiile cu reprezentanții Primăriei Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș a decis să studieze mai atent problema și să pregătească fuziunea așa cum trebuie. Astfel, până anul viitor, se vor găsi soluții viabile pentru această situație.
Primarul Timişoarei Nicolae Robu face destul de des (de două ori pe lună) rapoarte pe Facebook cu sumele de bani pe care le dă guvernul către Timişoara pentru proiectele de o importanţă majoră. Invariabil, de fiecare dată, la total scrie zero. Prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, spune că lucrurile nu stau chiar așa.
Președintele Traian Băsescu a purtat discuții, într-un cadru informal, cu președintele american Barack Obama, cancelarul german, Angela Merkel și premierul britanic, David Cameron, în cadrul summitului NATO ce are loc în aceste zile la Newport, în Marea Britanie. Acest eveniment reunește peste 60 de lideri şi 4.000 de delegaţi pe fondul unor măsuri de securitate stricte.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ar putea publica toate discuțiile oficiale pe care le-a avut cu Victor Ponta, pentru a demonstra cât este de nepregătit premierul. La rândul său, Ponta a explicat că a greșit atunci când a purtat discuții cu șeful statului, spunând că „atunci când te bagi în cocină, te mănâncă porcii".
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1