
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale caută un bărbat, în vârstă de 45 de ani. El se afla pe secția UPU la Spitalul Municipal din Timișoara și a plecat marți din unitatea sanitară. Potrivit familiei, bărbatul are probleme neurologice și nu poate vorbi. UDATE. Cronologia evenimentelor din perioada în care pacientul dispărut a fost tratat la Spitalul Municipal din Timișoara. UPDATE. Bărbatul a fost găsit
Ştiri din Timiș
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului.
Azi în Timișoara
Hristos a înviat! Cristos a înviat! Duminică puteți merge la Târgul de Paști din centrul Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din județul Timiș vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Venită cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Mapamond
Vladimir Putin a anunțat o „încetare a focului de Paște" în Ucraina. Va dura 30 de ore, începând sâmbătă, la ora 18, până în noaptea de duminică spre luni, la miezul nopții.
Ştiri din Timiș
Pentru al treilea an la rând, Domeniul Regal Săvârșin devine, în 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată. Vizitatorii vor avea parte de concerte, artizani ai gustului autentic și meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși.
Eveniment
Gest tragic înainte de Învierea Domnului. Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a încheiat, sâmbătă, socotelile cu viața.