In 2010, in Romania au disparut de acasa 3.122 de copii, din care 352 inca nu au fost gasiti. Nici cifrele pe primul trimestru din 2011 nu sunt mai optimiste: din 692 de cazuri, 345 de minori inca sunt dati disparuti!
Zeci de copii din judeţul Timiş fug anual de acasă pentru a scăpa de certurile din familie şi se refugiază în internet cafe-uri sau la prieteni. Anul trecut, poliţiştii au trebuit să intervină în 45 de cazuri în care copiii au fugit de acasă. Pentru a preveni dispariţia copiilor de acasă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a demarat o campanie care se va desfăşura în toate şcolile din judeţ.
Reprezentanţii poliţiei adoptă modelul american pentru rezolvarea cazurilor în care minorii dispar. Oamenii legii au încheiat protocoale cu instituţiile media naţionale, dar şi cu persoane juridice, pentru a implica partenerii sociali in cazurile de rapire. Autoritatile timisene vor iniţia şi ele colaborări cu partenerii media din judeţ pentru a completa programul la nivel naţional.