Petrecăreţii care au păşit sâmbătă noaptea în clubul D arc au avut parte de un party care s-a desfăşurat sub motto-ul Big City Nights şi care a strâns un public numeros în incinta locaţiei din Piaţa Unirii.
Sâmbătă noaptea, clubul Madness a fost gazda unei petreceri desfăşurate sub genericul Kiss my lips, evenimentul având parte de un fundal sonor din categoria „all hits“ şi de o atmosferă care a fost pe placul celor prezenţi.
Vineri noaptea, clubul Fratelli din Timisoara a fost gazda unei petreceri care s-a desfăşurat sub motto-ul The Dream Factory, în cadrul căreia publicul amator de distracţie a avut parte de multe momente speciale.
Sfârşitul de săptămână aduce în cluburile timişorene o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Wanda Cojocaru, Alexandra Ungureanu & Crush, Raku, Storm Easy, Weekend Band şi britanicul Serum.
Elevii din Timiş profită din plin de ultimele zile ale vacanţei de iarnă şi au ales patinoarul ca mod de distracţie pentru timpul lor liber. Fie că au participat la o lecţie de patinaj susţinută de un antrenor, fie au mers pur şi simplu cu părinţii sau colegii la patinoar, cu toţii s-au distrat de minune pe gheaţa numai bună pentru acest sport.
România
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a oferit declarații după ce exit-pollurile o plasează pe locul 2. Datele, însă, nu sunt decât orientative, lucru remarcat inclusiv de Lasconi.
România
Votul românilor a fost pentru echilibru şi stabilitate, precum şi pentru lucrurile care contează, a declarat, duminică, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu.
România
La ora 21, odată cu închiderea procesului de votare, Tion vă prezintă primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, conform exit-pollurilor care au fost realizate de societățile de sondare a opiniei publice. UPDATE. Potrivit primelor rezultate exit-poll, finaliștii pentru turul 2 sunt Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
Capitală Culturală
După multă așteptare, Cinema Studio a pregătit un program de neratat pentru deschiderea sa oficială. Biletele urmează să fie puse în vânzare.
1
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
1
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.
România
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews.
2
Ştiri din Timiș
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș.
10