Vineri, 30 septembrie, de la ora 22, are loc deschiderea DAF Club Giroc, evenimentul inaugural având parte de un concert susţinut de Narcotic Sound şI Christian D, muzicienii care au devenit celebri graţie unor hituri ca “Danca Bonito”, “Mamasita” sau “Wake Up”.
Amatorii de distracţie au avut parte de o noapte incendiară vineri, în cadrul căreia au răsunat o sumedenie de hituri din zona rock şi nu numai, în nou-deschisul club El Che, care se află în incinta fostului Rock House din Piaţa Unirii.
Clubul D Arc din Timişoara a fost gazda petrecerii Bloody Friday, o manifestare în cadrul căreia amatorii de clubbing au avut parte de o distracţie pe cinste.
Adrenalina la maximum! Tradiţionala minge gonflabilă de pe vremea bunicii, care anima până nu demult bălăceala în compania prietenilor, în zilele toride de vară, a „crescut” şi a devenit atât de mare , încât în interiorul ei , poate cuprinde un om. I s-a schimbat şi denumirea, nu i se mai spune „minge” ci „zorb”.
Tinerii timişoreni vor avea parte de două seri de muzica electronica în acest sfârşit de săptămână. Vineri şi sâmbătă seara, clubul Retro din Timişoara organizează „Bass Week-end”.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4
Ştiri din Timiș
Ladies' Circle 19 Timișoara, împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, organizează o petrecere caritabilă cu ocazia Crăciunului. Fondurile vor merge către familiile nevoiașe din Folea și copiilor de la Centrul Rezidențial Sfântul Nicolae din Peciu Nou.
Ştiri din Timiș
Primăria Giroc a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru actualizarea planului urbanistic general (PUG). Pune la bătaie puțin sub un milion de lei, fără TVA.