Unul dintre cei mai cunoscuți DJ români va ajunge, în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara. Este vorba despre DJ Optick, bucureșteanul care a reușit să cucerească publicul din toată țara, dar și din afara granițelor. Artistul pregătește o seară incendiară pentru petrecăreții timișoreni.
Doi dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi DJ din România – DJ Optick şi Adrian Eftimie – vor mixa în acest sfârşit de săptămână, în Zambara.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au dezvăluit, joi, cine va concerta în centrul oraşului în noaptea trecerii dintre ani. Pe scena din Piaţa Victoriei vor urca, de Revelion, Phaser, Silviu Paşca, Kamelia şi George Hora, DJ Optick şi Adrian Eftimie, iar timişorenii vor avea parte de un spectaculos foc de artificii la miezul nopţii.
Amatorii de muzici electronice au parte de un party care se anunţă cât se poate de fierbinte vineri 7 septembrie, la Heaven Outdoor, unde doi dintre cei mai populari DJ din ţara noastră vor mixa back 2 back, Adrian Eftimie şi DJ Optick.
Sâmbătă seara, Centrul Regional de Afaceri a fost gazda unui eveniment care a atras un număr mare de tineri, lansarea WhiteVision prilejuindu-le celor care au ales să-şi petreacă noaptea aici un spectacol reuşit.
România
Chiar dacă începutul lunii mai aduce o minivacanță cu ocazia Zilei Muncii, autoritățile anunță că toate sumele destinate beneficiarilor de alocații, indemnizații și alte drepturi sociale vor fi virate la timp.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică (FMI), organizează cea de-a doua ediție a competiției „UniVsThreats – Capture The Flag”, un eveniment dedicat pasionaților de securitate cibernetică.
Capitală Culturală
Începând din 24 aprilie și până pe 2 mai, Ziua Națională a Tineretului, Primăria Timișoara organizează a treia ediție a evenimentului „Timișoara pentru TINEri”. Programul include proiecții de film, teatru, ateliere, jocuri de societate și întâlniri.
Sănătate
Doliu în comunitatea medicală din Timișoara. Dr. Eugenia Tauber, medic primar în Radiologie și Imagistică Medicală, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani.
Utile
Panourile din stații și aplicația Tranzy, indisponibile pentru două zile, începând de miercuri seară
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, din această seară, va desfășura activități de mentenanță. Acest lucru înseamnă că aplicația Tranzy și panourile de afișare a timpilor de așteptare vor fi indisponibile.
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descoperit o rețea de contrabandă cu țigări și tutun, după ce, în noiembrie 2024, un autotren cu 336.000 de pachete de țigări a fost introdus ilegal în țară. Trei persoane sunt cercetate, iar prejudiciul estimat se ridică la aproape 4,8 milioane de lei.
Mapamond
Un cutremur cu magnitudinea 6,2 pe scara Richter s-a produs în zona Istanbul, Turcia, la o adâncime de doar 10 kilometri. Seismul a fost resimțit în mai multe țări din regiune, inclusiv în România. Până în acest moment, autoritățile nu au raportat victime sau pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Temperaturile cresc de la o zi la alta, iar confortul la volan devine esențial. Mulți șoferi din Timișoara ignoră revizia sistemului de climatizare, până când aerul condiționat nu mai face față în zilele toride sau, mai rău, se strică atunci când ai nevoie cel mai mult de el.