În acest sfârşit de săptămână se deschid două cluburi noi şi avem parte de o sumedenie de concerte şi seturi, printre numele aflate pe afişele locaţiilor numărându-se Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers, DJ Project, Akcent, DJ Schmolli (Austria), DJ Optick, ShazaLaKazoo (Serbia) şi Bare Noize (Marea Britanie).
Amatorii de petreceri sunt invitaţi vineri 23 martie la un eveniment ce poartă numele de MashUp Bastards, în cadrul căruia cei interesaţi vor avea parte de un set inedit cu unul din cei mai cunoscuţi creatori de mashup-uri din întreaga lume, austriacul DJ Schmolli.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara invită publicul vorbitor de limbă germană la un eveniment unic în această stagiune. Este vorba despre lectura scenică „valurile Dunării” de Thomas Perle, regia și muzica de Tristan Linder.
Ştiri din Timiș
După două decenii de așteptare, România a pus în circulație primul tren nou achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). În acest context, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis că alte 37 de trenuri noi vor ajunge în România, urmând să circule și pe ruta Timișoara - București.
1
Ştiri din Timiș
Va fi modernizat sistemul de iluminat public pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara. Primarul Dominic Fritz a semnat astăzi contractul pentru această investiție.
România
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale, în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria de conferințe de popularizare a științei cu un nou eveniment dedicat iubitorilor de istorie și arheologie. Prelegerea îl are ca invitat pe Daniel Spânu, cercetător cu o vastă experiență în arheologie, care va explora semnificația simbolică și istorică a Tezaurului de la Pietroasa, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din România.
România
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, înfiinţarea comisiei parlamentare comune de anchetă pentru verificarea cheltuielilor efectuate de şi pentru Administraţia Prezidenţială în perioada 2014 - 2024, scrie Agerpres.
1
Eveniment
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei minore de 16 ani, dispărută din satul Bărăteaz, judeţul Timiş.