Vicepreşedintele ANAF Romeo Florin Nicolae, care este și şef al Direcţiei Generale Antifraudă, este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Acesta este acuzat că în 2010 ar fi pretins şi primit 5.000 de euro de la reprezentantul unei firme pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii împotriva unei decizii de impunere.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acesta este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători. Duminică, procurorii DNA au realizat percheziţii în mai multe locații din Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv la locuinţa din Ciolpani a lui Oprescu și la Primăria București.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc, care este acuzat de abuz în serviciu în dosarul finanţării Politehnicii Timişoara în perioada Marian Iancu. Alături de Ostaficiuc, în acest dosar au mai fost trimişi în judecată şi alţi înalţi funcţionari din cadrul CJ Timiş, cum ar fi fostul secretar al CJ Timiş, Petrişor Nădăştean, precum şi membri ai staff-ului de conducere al Poli Timişoara, printre care şi Gheorghe Chivorchian. Prejudiciul calculat de procurori: aproape 10 milioane de lei.
Noi descinderi ale procurorilor DNA la Primăria Timișoara, vineri dimineața. Anchetatorii verifică în continuare modul în care au fost vândute casele naționalizate în baza Legii 112/ 1995. Adică acelaşi lucru care a fost verificat în ultimii ani şi de către Corpul de control al premierului Ponta. Este pentru a patra oară când procurorii descind la sediul instituţiei de pe C.D. Loga nr 1 în acest dosar.
Ştiri din Timiș
Timișoreanul amendat luni de polițiștii timișeni după ce ar fi dat buzna în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș de pe strada Augustin Pacha contestă amenda și susține că afirmația că „va sparge cu barosul statuile din Parcul Central" a fost scoasă din context.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu datorii la bugetul local aveau, până luni, termen să își plătească dările acumulate până pe 31 august pentru a scăpa de penalități și dobânzi. Primăria anunță că termenul s-ar prelungi până pe 19 decembrie.
Ştiri din Timiș
Într-o lume din ce în ce mai aglomerată și zgomotoasă, crearea unui mediu liniștit a devenit o prioritate atât în locuințe, cât și în spațiile de lucru. Una dintre cele mai eficiente soluții pentru reducerea zgomotului și îmbunătățirea acusticii este utilizarea de panouri acustice. Acestea sunt versatile, ușor de instalat și extrem de eficiente pentru a crea un spațiu confortabil și lipsit de poluare fonică.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a lansat trei proiecte cofinanțate prin Fondul Social European Plus, dedicate formării profesionale a angajaților din Regiunile Vest, Sud-Est și Sud-Muntenia.
Ştiri din Timiș
O nouă ediție a Târgului de Crăciun va avea loc luna viitoare în comuna Giroc.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Imaginează-ți: oaspeții ajung după o zi lungă la unitatea de cazare și tot ce își doresc este o băutură rece. Sau poate ai un birou, iar colegii și cei din echipa ar aprecia să-și păstreze prânzul la temperatura optimă de prospețime. Indiferent de scenariu, frigiderele și vitrinele frigorifice vor asigura mai mult confort. Alegerea corectă a acestor electrocasnice nu doar că îmbunătățește confortul, dar va transforma întreaga atmosferă a locului.
Mapamond
Anunțul a fost făcut de ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, care a detaliat că noul grup numit „NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU)" este planificat de luni de zile și este văzut ca un efort de a proteja mecanismul de ajutor pentru Ucraina de interferenței lui Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Datorită unei idei înscrise de o localnică în bugetul participativ al Consiliului Județean Timiș, comuna Moșnița Nouă va avea parcul tematic „Județul în miniatură”.