Vești rele direct de la Primăria Timișoara, la două zile de când a anunțat insolvența Colterm. Furnizorul de gaz oprește gazul pentru Colterm de lunea viitoare, în 25 octombrie, iar reprezentanții primăriei spun că „depun eforturi imense pentru ca acest lucru să nu se întâmple”. Primarul Dominic Fritz susține că negocierile cu furnizorul au eșuat „dintr-un cumul de motive” și că a renunțat la prea multe alte investiții în Timișoara.
Primăria Timișoara vrea să construiască un nou pod pietonal peste Bega în dreptul Universității de Vest, dar și să reabiliteze Pasarela Gelu-Crizantemelor, ambele proiecte de pe vremea fostei administrații, cu bani din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Consilierii locali trebuie să fie de acord să fie depuse proiectele în programul național.
Societatea de termoficare a Timișoarei intră oficial în insolvență, a decis Consiliul de Administrație al Colterm, luni dimineață. Anunțul a fost făcut, luni, de primarul Dominic Fritz, care numește insolvența „un proces de reconstrucție a încrederii”. Edilul spune că urmează și o majorare a tarifelor. UPDATE. Există încă o cerere de insolvență pentru Colterm
Un om de afaceri din Timișoara anunță că îl dă în judecată pe primarul Dominic Fritz, pe care îl acuză că i-a pus lacătul pe un local. Este vorba despre Dan Dinu, care este încă din primăvară într-un conflict cu USRPLUS, după ce consilierul local Ana Munteanu „a descins” cu jandarmii la un hotel deținut de acesta.
Eveniment
Cu toate că nu avea carnet de conducere și a consumat alcool, un tânăr din Lugoj a avut „curaj” să urce la volanul unei mașini și să plece la plimbare prin oraș.
Ştiri din Timiș
Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților vor avea loc duminică, 1 decembrie. Pentru prima cameră parlamentară, votanții timișeni au 22 de opțiuni dintre care să aleagă. Pentru cealaltă, sunt chiar aproape de două ori mai multe: 43.
1
Capitală Culturală
Expoziția OUT OF THE BOX ajunge la final. Dacă vernisajul a avut loc la Garnizoana Timișoara din Piața Libertății, iată că finisajul va avea loc la Penitenciarul Timișoara.
Ştiri din Timiș
Coregrafa Denisa Imbrea a fost premiată la Gala „România ești tu" pentru contribuția pe care a adus-o cu proiectele din Art Generation, pentru dezvoltarea tinerilor dansatori și pentru talentul și pasiunea în interpretarea dansului contemporan, alături de dansatorii talentați ai Asociației Cultural Artistice Art Generation.
Utile
Joi, 28 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, un recital caritabil sau activități de lectură.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
1