Prefectura Timiș a terminat investigația cerută de un cetățean care a reclamat că primarul Dominic Fritz nu are domiciliul legal în Timișoara și a cerut încetarea mandatului de edil. Concluzia instituției este clară: biroul electoral stabilește dacă un cetățean străin poate candida la alegeri în România, iar Fritz nu este în afara legii, pentru că „nu a existat o schimbare a locuinței avută în vedere la validarea candidaturii și a mandatului”.
Suntem în 2021, de 14 ani în Uniunea Europeană, dar timișorenii se plâng că trăiesc „ca pe vremuri”. De străzi de pământ sau străzi asfaltate pline cu gropi, de parcuri neîngrijite sau lipsă, de coșuri de gunoi lipsă, de mașini abandonate, de mizerie sau de miros de... rahat. Primarul Fritz s-a întâlnit și cu locuitorii din zona Bogdăneștilor. Le-a promis că face ce poate și o întâlnire punctuală pe cele două șantiere mari din zonă.
Primăria Timișoara merge mai departe cu proiectul administrației Robu, pentru noua maternitate a Spitalului Municipal. Se poate lansa licitația, deși nu există finanțare, dar primarul Dominic Fritz estimează că va fi gata prin 2025. Ministrul Investițiilor a mers vineri să vadă terenul pe care va fi ridicată clădirea, împreună cu Fritz și viceprimarul Lațcău.
Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, este așteptat vineri, 23 iulie, la Timișoara. Se va întâlni cu primarul Dominic Fritz, cu viceprimarul Ruben Lațcău și cu vicepreședintele CJ Timiș Cristian Moș, cu care va merge împreună pe șantiere. Va anunța și proiectele finanțabile prin PNRR.
România
Joi seară, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD care a ieșit pe locul 3 la alegerile prezidențiale, a anunțat că se retrage din cursă chiar dacă, în urma renumărării voturilor, se dovedește că a fost dezavantajat. Acesta vorbește și despre „manipulare”.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. UPDATE: Au sosit membrii convocați la numărătoare.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4